Șședință solemnă, la împlinirea a 25 de ani de la Revoluție. La intrarea în Parlament o mare de oameni, unii dintre ei având brațele pline de trandafiri de toate culorile. „Normal”, îmi spun în gând, e un moment important. Numai că, în fața scărilor, drumul meu și al zecilor de oameni se despart. Ei se duc la un eveniment, unde sunt premiați copiii olimpici, eu spre sala de plen. Și, pentru că pe agendă au comemorarea Revoluției, parlamentarii se gândesc să intre în atmosferă. „Ce e ăsta, un aruncător de grenade?”, îl întreabă, în lift, un parlamentar pe un cameraman cu un trepied în brațe. „Barem să ne spună pentru cine e, să știm unde să ne așezăm”, spune și Eugen Nicolăescu, amuzat. Pe hol, în fața sălii de plen, Dan Motreanu vorbește cu Mircea Geoană. Remus Cernea aduce noi argumente de ce parlamentarii nu trebuie să accepte binecuvântarea Patriarhului la ceremonia de învestitură a președintelui ales, Klaus Iohannis. O fi ea ședință solemnă, dar nu înseamnă că trebuie să înceapă și la timp. În sfârșit, Victor Ponta însoțit de cei doi președinți ai Camerelor intră în sala de plen. Ședința e deschisă cu intonarea imnului. Urmează un moment de reculegere. Sala e pe jumătate goală. În balcoane, în anii trecuți pline de invitați, vreo zece foști revoluționari. Lipsesc și foștii președinți ai României de după 1989 și președintele actual și cel ales. Nu i-a invitat nimeni.Călin Popescu-Tăriceanu subliniază că anul istoric 1989 este anul în care popoarele din Europa Centrală și de Est au făcut pasul către lumea liberă. Doi pesediști în fața lui, în prima bancă, discută și râd atât de tare că unul dintre ei s-a înroșit, și chiar s-a înecat. Câteva bănci mai încolo, Puiu Hașoti se ține și el de glume. La un moment dat, se sting o parte din lumini. Sala rămâne în semiîntuneric. „E mai intim așa”, spune, ironic, cineva. Ponta iese din sală să vorbească la telefon. Zgonea îl urmează și el. Nu se mai întorc niciunul până la finalul ședinței. Evident plictisiți, aleșii își pierd timpul butonând tabletele și telefoanele.

Scoși din amorțeală de un protest

Dintr-odată se aud țipete din balcoane. „Vă bateți joc”, „Să vă fie rușine!”, „V-ați îmbogățit!”, „Ați furat țara!” strigă micul grup de revoluționari, condus de Dumitru Dincă, nemulțumiți că nu au fost lăsați să stea în sala de plen, să vorbească. Mai mult, unii dintre ei amenință că se aruncă de la balcon. Petre Roman este invitat să-i liniștească, că doar el i-a adus. „Opriți-vă, vă rog! Am obligația să ofer scuzele mele pentru aceste ieșiri ale camarazilor mei: Dumitru Dincă și Gheorghe Zainea”, spune Roman. Revoluționarii sunt scoși pe hol, unde își continuă protestul în fața camerelor de luat vederi. „Nu mă aruncam ca să mor ca un prost, ci ca să atrag atenția tuturor politicienilor că ceea ce fac ei este o crimă”, spune Dincă, care a cerut și o sticlă de apă să-și „stingă” agitația. La final, mulțumit că televiziunile i-au filmat spectacolul, îi zice unui coleg: „Hai, să fumez țigara asta și să mergem”. În sală, parlamentarii continuă să-și citească, rând pe rând, discursurile. Când ședința se declară închisă, se năpustesc care încotro. Doar Petre Roman dă explicații cu privire la incidentul din plen. „A fost urât în sensul că dumnealor s-au adresat de acolo destul de nesăbuit, ceea ce m-a determinat să revin la tribună ca să încerc să-i liniștesc”,spune Roman, precizând că el l-a invitat pe Dincă, iar Zainea „a venit singur”. Reporterii se îndepărtează, Roman își ia servieta pe care și-o aruncase jos, pe covor, să nu stea cu ea în mână la declarații, și pleacă, zâmbind. Eroii din ,89 au fost comemorați.