Raoul Trifan, vicepreşedintele USR Timiş, nu are studii superioare, şi de aici tot scandalul în alianţă.  Candidat pentru Senatul României, Trifan nu şi-a terminat Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor, unde a fost student în perioada 2005-2007. Absolvent al unui liceu de top din Timişoara, „Jean Lous Calderon“, la secţia Informatică, Raoul Trifan a abandonat facultatea în anul doi, dedicându-se unei cariere de succes în domeniul IT.

Scandalul generat pe tema studiilor sale tulbură apele în Alianţa USR-PLUS, în Timiş. Conducerea PLUS Timiş a solicitat USR Timiş să anunţe că Raoul Trifan, candidat pentru Senat, nu va fi validat în Parlament. În caz contrar, filiala PLUS Timiş ameninţă cu apelul la Comisiile de Integritate şi Arbitraj ale alianţei.

Raoul Trifan susţine că nu a negat niciodată nu are facultate

Da, nu am terminat facultatea, şi nici nu am susţinut că aş fi absolvit-o. În CV-ul meu am specificat acest fapt care nu mi-a influenţat deloc cei aproape 15 ani de carieră profesională, inclusiv în poziţii de management, în corporaţii. Nu mi-am început prezentările cu această informaţie pentru că nimeni nu procedează aşa, dar am fost tot timpul transparent şi onest vizavi de cine sunt şi ce experienţă am în spate”, susţine Raoul Trifan.

Şi totuşi, o retragere a candidatului nu mai este posibilă

Aceştia au transmis USR o solicitare ca până duminică, 29 noiembrie, să anunţe public faptul că Raoul Trifan nu va prelua mandatul de senator, ci locul va fi luat de următoarea persoană de pe listă. Cum listele sunt deja definitivate şi depuse la BEC, o retragere a candidatului nu mai este posibilă, singura soluţie fiind nevalidarea acestuia.

Într-o reacție pe rețelele sociale, politicianul  se apără și spune că e un merit că nu s-a obosit să cumpere o diplomă, că nimeni nu i-a cerut studii superioare „la angajare” și că „joburile solicitante” l-au împiedicat să-și definitiveze pregătirea.

Pe pagina alianţei se confirmă că Raoul Trifan, vicepreședinte US Timiș, deschide lista USR-PLUS pentru Senat

În vârstă de 35 de ani, Raoul este un profesionist IT care a lucrat pentru unele dintre cele mai mari companii de pe glob. Manager de peste 10 ani, Raoul conduce echipe de specialiști și gestionează proiecte complexe pe o piață globală competitivă și exigentă. Membru USR din toamna lui 2016, Raoul a ocupat mai multe funcții de nivel local, județean și național în partid, fiind mereu implicat în coordonarea proiectelor USR, și mai târziu USR-PLUS, și aducând experiența și cunoștințele sale în serviciul cetățenilor”, se arată pe contul oficial al partidului.