Sărbătorile ortodoxe aduc pacea în PSD. Cu cine a mers Viorica Dăncilă la slujbă
- Căt ălina Iordache
- 27 octombrie 2018, 14:10
Premierul Viorica Dăncilă a participat, sâmbătă, la de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, la Catedrala Patriarhală. Sfânta Liturghie a fost oficiată de patriarhul Daniel.
Viorica Dăncilă a venit cu vicepremierul Paul Stănescu, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, şi ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb.
Șefa Guvernului s-a închinat la sfintele moaşte și a transmis gânduri bune. „Este o sărbătoare astăzi, deci să ne bucurăm de această sărbătoare cu toţii'', a afirmat Dăncilă, potrivit Agerpres. Premierul a declarat că a venit la slujbă cu gânduri deschise, să se roage pentru popor.
Paul Stănescu, unul dintre inițiatorii scrisorii prin care i se cerea demisia lui Liviu Dragnea, a însoțit-o pe Dăncilă. „Am venit astăzi numai la Dumnezeu cu gândul” a spus vicepremierul, potrivit aceleiași surse.
La Patriarhia Română se desfășoară pelerinajul la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, unde au venit mii de credincioși din toată țara.