Salvare ca-n filme: militarii au găsit o fată grav rănită pe munte
- Emma Cristescu
- 9 august 2025, 13:51
Sursa foto: facebookSalvare ca-n filme. Un exercițiu de pregătire desfășurat de Forțele Aeriene Române s-a transformat, sâmbătă, într-o intervenție reală de salvare, după ce echipajele au descoperit o tânără de 18 ani aflată în stare gravă pe un traseu dificil din Masivul Ceahlău.
Salvare ca-n filme
Detașamentul militar efectua un zbor de instrucție cu profil de căutare-salvare (SAR) și evacuare medicală (MEDEVAC), în zona Vârfului Toaca – unul dintre cele mai cunoscute, dar și mai greu accesibile puncte turistice din masiv.

Forțele Aeriene. Sursa foto: armed.mapn.ro
În timpul misiunii, piloții și personalul de la bord au observat, într-o zonă abruptă, o persoană care părea imobilizată și în dificultate.
Potrivit informațiilor transmise de Forțele Aeriene, tânăra prezenta o stare medicală critică: paloare accentuată, transpirații abundente, respirație îngreunată și semne evidente de epuizare severă. Simptomele indicau o formă gravă de lipotimie și anemie, ceea ce îi făcea imposibilă deplasarea pe cont propriu.
Tânăra e în siguranță
Militarii au acționat conform procedurilor de urgență: au acordat primul ajutor la fața locului, au stabilizat pacienta și au imobilizat-o pe o targă specială pentru transport pe teren accidentat. Operațiunea a fost complicată de panta abruptă și de condițiile dificile ale traseului montan, însă echipajul a reușit să o coboare în siguranță până la baza versantului.

Masivul Ceahlău. Sursa foto Wikipedia
Victima a fost transportată până la o cabană din apropiere, unde a fost predată echipei Salvamont venite în sprijin. Salvamontiștii au preluat îngrijirea medicală și au continuat evaluarea stării tinerei, urmând ca aceasta să fie dusă la o unitate medicală pentru investigații și tratament.
Zona este frecventată de turiști
Reprezentanții Forțelor Aeriene Române au subliniat că intervenția nu era prevăzută în scenariul exercițiului de instruire, dar misiunea a fost adaptată imediat pentru a răspunde situației reale.
„Astfel de antrenamente sunt menite tocmai să pregătească echipajele pentru situații de urgență, iar reacția promptă de astăzi demonstrează eficiența pregătirii”, au transmis aceștia.
Zona Vârfului Toaca este frecventată de turiști datorită priveliștilor spectaculoase, însă traseele sunt solicitante, iar condițiile meteo schimbătoare pot transforma rapid o drumeție într-o situație de risc.
Autoritățile recomandă turiștilor să fie bine echipați, să își cunoască limitele fizice și să consulte prognoza meteo înainte de a porni pe trasee dificile.