Salarii de mii de euro pentru aceşti români! E nevoie de trei ani de pregătire. Cursurile sunt gratuite

Salarii de mii de euro pentru aceşti români! E nevoie de trei ani de pregătire. Cursurile sunt gratuite Sursa foto: dreamstime.com

O meserie veche, pe care puțini o mai practică în România, este pe cale să reînvie. Aceasta datorită unui proiect lansat la Târgul de Meserii organizat de Primăria Municipiului București în perioada 11-14 aprilie. Astfel, absolvenții de gimanziu pot urma cursurile organizate de Academia Română de Ceasornicărie (ARC). Este un proiect educațional creat după modelul școlii elvețiene. Aceste cursuri beneficiază și de susținerea industriei de ceasornicărie din Elveția.

Absolvenții de gimnaziu care au călcat pragul Circul Metropolitan București zilele acestea, între 11 și 14 aprilie, la Târgul de Meserii au avut ocazia să opteze pentru o meserie pe cale de dispariție la noi: meseria de ceasornicar.

Academia Română de Ceasornicărie (ARC) își propune să pregătească o nouă generație de ceasornicari. Aceștia vor fi specializați pentru piața orologeriei de lux, care să activeze atât la nivel național cât și internațional. Cursurile de ceasornicărie, a căror durată este de trei ani, sunt gratuite și sunt organizate în parteneriat cu Liceul Tehnologic Ion I.C. Bratianu – București.

Absolvenții vor fi angajați de companii din România, dar și din străinătate care caută adolescenţi pregătiţi să înveţe o meserie de viitor.

Ne puteți urmări și pe Google News

La aceste cursuri, de ceasornicărie, elevii vor face practică zi de zi cu reprezentanți ai marilor companii de lux din Elveția. Aceștia vor să-i învețe pe liceeeni o meserie pe cât de frumoasă și migăloasă, pe atât de bănoasă. Fiecare candidat, dornic să urmeze cursurile de ceasornicărie, trebuie să treacă testul îndemânării, la finalul clasei a opta.

sursa foto. EVZ

Cursurile sunt asigurate după programă elvețiană

Academia Română de Ceasornicărie își propune să formeze și să îndrume, la aceste cursuri, o primă generație de ceasornicari români. Aceștia vor fi specializați în ceasuri elvețiene, high-end. Aceasta deoarece Academia colaborează cu una dintre cele mai importante școli de orologerie din Elveția. Este vorba despre WOSTEP – Neuchatel.

De altfel, programa de învățământ pentru perioada de instruire practică este preluată din Elveția și adaptată cerințelor autohtone.

„Am rămas impresionată de oportunitățile care se deschid prin această meserie a mecanicii fine, de multitudinea de joburi pe piața internațională de muncă, de perspectiva acestei industrii de ceasuri din întreaga lume. Parteneriatul Liceului Tehnologic «Ion I.C. Brătianu cu Horologium» – Laborator de Orologerie a dat un nou start în activitatea noastră profesională din învățământul dual. Echipa implicată în acest proiect este formată din oameni minunați, dedicați, care dovedesc multă înțelegere, sunt dornici să coopereze și să se implice în formarea abilităților și competențelor necesare viitorilor specialiști în acest domeniu”, a declarat Florica Millea, Director, Liceul Tehnologic „Ion I.C. Brătianu”, conform Economica.net.

Despre piața ceasurilor de lux

Conform unei analize Allied Market Research, piața ceasurilor de lux va ajunge la 51.317,3 milioane de dolari până în 2027. Prețul unui ceas de lux pleacă de la 1.200 de dolari și poate ajunge la sume astronomice, de cateva milioane.

Unele dintre cele mai scumpe ceasuri din lume sunt modelele Breguet Grande Complication Marie -Antoinette (25 milioane lire sterline), Patek Philippe Grandmaster Chime (24.1 milioane lire sterline) sau Paul Newman Rolex Daytona (13.5 milioane lire sterline).

De menționat că piaţa muncii are un deficit de sute de mii de meseriaşi, deși salariile sunt din ce în ce mai atractive. Toți elevii care optează pentru învățământul dual încheie un contract cu statul, dar și cu operatorii economici, care le garantează o bursă de studii de cel puțin 400 de lei.

Mai departe, fac practică în companii naționale sau internaționale, iar la finalul studiilor au garanția unui job.