Stațiunea legendară, perla României până în 1990, s-a redeschis. Care sunt prețurile
- Mihai Soica
- 14 mai 2023, 08:13
În cursul zilei de sâmbătă, la Ocna Mureș, în județul Alba, a fost inaugurat noul complex balnear tratament și agrement cu apă sărată, o investiție care a costat mai multe milioane de euro.
Investiția a fost în valoare de opt milioane de euro, fiind asigurată din fondurile Consiliului Județean Alba și a Primăriei Ocna Mureș.
Condițiile oferite de Băile Sărate din Ocna Mureș sunt similare cu cele pe care le puteți regăsi în Germania, sau în alte țări civilizate din vestul Europei.
Noul centru are o zonă de interior, cu două bazine mari, cabinete pentru tratamente medicale oferite de personal calificat. În exterior, a fost construit un bazin de mari dimensiuni, în care pot intra câteva sute de persoane.
”Acest proiect devenit realitate, al Consiliului Judeţean Alba realizat în parteneriat cu Primăria Ocna Mureş, de o importanţă strategică, este o oportunitate de dezvoltare pentru acest oraş aflat în plină ascensiune şi un beneficiu pentru locuitorii săi şi nu numai”, au precizat cei de la Consiliul Județean Alba.
Sunt oferite diferite servicii pentru turiști
Primarul din Ocna Mureș, Silviu Vințeler a declarat că orașul va ajunge pe harta turismului din România, în urma realizării acestui obiectiv turistic.
„Astăzi eu spun că am reînviat acest brand. Concurează cu multe stațiuni balneare din țară și din străinătate. Saramură are mult mai multe minerale benefice”, a spus primarul Vințeler.
De asemenea, managerul complexului, Cornelia Oltean Dan a vorbit despre serviciile care sunt oferite turiștilor.
„Avem de la băi galvanice, de la împachetări cu nămol, de la împachetări cu parafină, kinetoterapie, electroterapie. În interior avem două bazine - unul cu apă dulce, unul cu apă sărată, jacuzzi, tot cu apă sărată. În exterior avem tot două bazine”, a precizat managerul.
O bază modernă de tratament
Baza de tratament a fost construită pe o suprafață de 6.400 de metri pătrați și cuprinde facilități precum: bazine interioare și exterioare cu apă sărată și dulce, zonă de fitness, restaurant, sală de tratament cu nămol, spații pentru proceduri de fizioterapie, recuperare medicală, etc.
”Complexul beneficiază de mai multe cabinete medicale și de vestiare pentru medici și asistente. La bazinul mic de saramură, salinitatea va fi aproape de saturație și o temperatură mai mare, iar pentru cei care vor veni la tratament există și cameră cu băi galvanice, impachetări cu parafină și cu nămol. Atracția principală sunt cele două bazine mari, unul cu apă dulce, unul cu apă sărată și o temperatură a apei între 28 și 30 de grade. Bazinele sunt impresionante, cel cu apă dulce având o suprafață de 25 pe 25 de metri, iar cel cu apă sărată de 15 pe 25 de metri”, se arată în informarea oficială.
Lista de prețuri
Prețurile pentru cei care vor să vină la Băile Sărate de la Ocna Mureș sunt:
- 60 lei/ zi (luni până vineri) - 70 lei/ zi (sâmbătă şi duminică) - 45 lei (program redus: 1-4 ore)*
Pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 7-14 ani:
- 35 lei/ zi - 25 lei (program redus: 1-4 ore)*
Copiii cu vârsta sub 7 ani: intrarea este gratuită.
Administratorii mai susțin că depăşirea celor patru ore se taxează suplimentar astfel: primele 20 minute: 5 lei, peste 20 de minute: câte 10 lei pentru fiecare 30 minute.