Rusia sfidează Occidentul: Va folosi schema de plată a gazului în ruble pentru decontările privind datoria externă

Rusia sfidează Occidentul: Va folosi schema de plată a gazului în ruble pentru decontările privind datoria externă Economia Rusiei intră în criză. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Decontările privind datoria externă a Rusiei vor fi efectuate folosind un mecanism similar schemei de plată pentru gazul rusesc în ruble, a anunțat șeful Ministerului de Finanțe de la Moscova, Anton Siluanov. Sistemul va funcționa în același mod, doar că „în sens invers”. Pentru a primi plata datoriei de stat în moneda sa originală, investitorul va trebui să deschidă conturi în valută și ruble la o instituție bancară rusă și să emită instrucțiuni pentru vânzarea de valută.

După ce Statele Unite au anunțat că vor pune capăt unei scutiri care permite în mod normal Rusiei să plătească datoria externă în dolari, ministrul de Finanțe de la Moscova a explicat că sistemul prin care vor fi realizate plățile va suferi câteva modificări. Statele către care Rusia va trebui să plătească datoria externă vor fi nevoite să deschidă conturi în valută și ruble la o bancă rusă.

Rusia va obliga Occidentul să-și deschidă conturi în ruble

Noul sistem ce va fi integrat de Rusia pentru decontările privind datoria externă va funcționa în baza aceluiași mecanism în care funcționează sistemul de plată a gazelor: „noi suntem creditați cu valuta, (...) se schimbă în ruble și astfel are loc calculul”, a explicat șeful Ministerului de Finanțe de la Moscova.

„Mecanismul de decontare a euroobligațiunilor va funcționa în același mod, doar că în sens invers”, a completat Siluanov.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cu ajutorul acestui mecanism, va fi posibil să se efectueze plăți ocolind întreaga infrastructură de decontare occidentală, a precizat oficialul. Potrivit lui, acest lucru va face posibilă stabilirea unei interacțiuni directe în interiorul țării cu deținătorii străini ai titlurilor de valoare. Plățile vor fi efectuate exclusiv prin intermediul infrastructurii de decontare rusești - Depozitarul Național de Decontări (NSD, o filială a Bursei de Valori din Moscova).

Potrivit ministrului de Finanțe, este vorba despre o diferență față de mecanismul actual de decontare prin intermediul conturilor de tip C (acestea au fost introduse pentru a îndeplini obligațiile față de creditorii străini din țările neprietenoase, inclusiv datoriile corporative; modul de conturi presupune plata în ruble, dar limitează utilizarea acestor fonduri la o listă restrânsă de operațiuni, retragerea de fonduri din acestea fiind de fapt blocată).

Noul mecanism ar trebui să le ofere investitorilor dreptul de a utiliza fondurile fără restricții, a declarat reprezentantul Ministerului de Finanțe de la Moscova. Inclusiv în ceea ce privește suma de transfer în străinătate (în prezent nu se pot transfera mai mult de 50.000 de dolari pe lună).

„Acum finalizăm acest mecanism, îl vom discuta în guvern. După aceea, vom veni cu o ofertă pentru investitorii noștri”, a conchis șeful Ministerului de Finanțe de la Moscova, Anton Siluanov.

Cum funcționează mecanismul de plată a gazelor

Pe data de 23 martie, Vladimir Putin a dat instrucțiuni de a transfera în ruble plățile pentru livrările de gaze rusești către țările pe care Rusia le consideră a fi neprietenoase. Potrivit decretului prezidențial publicat pe data de 31 martie, de la 1 aprilie, cumpărătorii de pe lista țărilor neprietenoase au trebuit să plătească pentru gazul rusesc în ruble.

Potrivit documentului, în acest scop, Gazprombank a autorizat pentru decontări conturi speciale în valută de tip K și în ruble. Cumpărătorul creditează plata în moneda contractului în contul de valută, după care banca, în numele său, o vinde la Bursa din Moscova pentru ruble, le creditează în contul de ruble și transferă plata direct în contul Gazprom, scrie Vedomosti.ru.

Obligația de plată se consideră îndeplinită în momentul în care fondurile în ruble au fost primite direct de Gazprom. Până când compania nu este creditată, aceasta nu are dreptul de a continua livrările de gaze, se arată în documentul amintit.

Potrivit clarificărilor ulterioare, după primirea valutei străine într-un cont de tip K, Gazprombank o transferă în mod independent la Centrul Național de Compensare pentru a fi vândută la Bursa din Moscova.

Mecanismul de plată a gazului prevede, de fapt, trei pași: deschiderea unui cont în moneda contractului, celălalt în ruble, precum și o instrucțiune către bancă pentru conversia permanentă, a explicat Roman Malovitski, consilier pe partea de drept bancar și financiar de la Moscova. Potrivit acestuia, ignorarea cel puțin a unuia dintre pași privează mecanismul de sensul său, adică de a continua să primească fonduri pentru gaz în conturile Gazprom chiar și în cazul unei noi intensificări a sancțiunilor. După introducerea acestui mecanism, plătitorii de gaz înțeleg că, dacă dolarii sau euro rămân blocați în conturile corespondente blocate, plata nu va fi considerată finalizată, a explicat consilierul.