Noul premier francez, François Bayrou, are șase copii, este pasionat de cai de rasă și locuiește la țară

Noul premier francez, François Bayrou, are șase copii, este pasionat de cai de rasă și locuiește la țarăFrançois Bayrou. Sursa foto: Platforma X

François Bayrou a fost ales premier în Franța. În trecut, acesta a încercat de trei ori să ajungă la cea mai înaltă funcție din stat. Dincolo de acest statut, noul prim-ministru se declară un „om de la ţară” și are un trecut tumultos.

François Bayrou, noul prim-ministru din Franța, pasionat de agricultură

Premierul Franței este pasionat de agricultură și nu ezită să vorbească despre activitățile sale în domeniu. François Bayrou conduce tractorul și susține că este „fiu al pământului”.

Franța

Franța. Sursa foto: Zoran Stojiljkovic | Dreamstime.com

În plus, acesta crește  de cai de rasă și are casă la țară. În trecut, acesta a candidat de trei ori la alegerile prezidențiale.

În centrul unui scandal

De-a lungul timpului, el a afirmat că își dorește o zonă comună între stânga și dreapta. Noul premier francez provine dintr-o familie de fermieri din Béarn și are peste patru decenii în sfera politică.

El a crescut în micul sat Bordères, între Lourdes, la poalele Pirineilor, în zona de sus-vest a Franței. Dincolo de implicarea în viața publică, el a insistat să păstreze o legătură strânsă cu locul în care s-a născut și a copilărit. Prin urmare, rădăcinile sale rurale sunt stabile și în prezent.

François Bayrou este catolic şi tată a şase copii. Pentru a se întoarce mereu la origini, acesta și-a păstrat casa de la sat. În plus,  el a ocupat funcția de primar al orașului Pau, situat în sud-vestul ţării.

De altfel, acesta a reușit să își contureze imaginea unui intelectual iubitor de țară.

Numele său a fost legat de un scandal, care i-a adus mai multă notorietate. Acesta a avut loc în 2002, când politicianul a pălmuit un copil. Scena a avut loc pe o stradă in Strasbourg. Minorul a încercat să îi fure din buzunar, iar Bayrou l-a pedepsit.

Ce imagine și-a construit în Franța

Deși a fost criticat pentru episodul respectiv, politicianul a crescut mult în sondaje. Noul premier francez are studii clasice și a fost profesor la o şcoală de stat. De asemenea, Bayrou este biograf al regelui francez Henri al IV-lea, din secolele al XVI-lea şi al XVII-lea.