Poţi fi visător, dar în acelaşi timp şi întreprinzător. O demonstrează un tânăr român care, la numai 22 de ani, a trecut prin experienţa emigrării, a avansat în interiorul unei companii spaniole unde a câştigat încrederea directorului, iar acum se lasă purtat de pasiunea pentru fotografie.

A realizat că un viitor "la costum" nu este ceea ce îşi doreşte, motiv pentru care şi-a asumat riscul de a experimenta ceva nou. Reuşeşte să oprească timpul în loc, prin apăsarea unui simplu buton, iar fotografiile sale prezintă evoluţia unui tânăr care şi-a transformat pasiunea într-un stil de viaţă.

La numai 17 ani, Alex Mihai C. s-a mutat în Spania, unde părinţii se stabiliseră deja. Marea aventură nu s-a lăsat fără momente dificile. Din Râmnicu Vâlcea a ajuns în Castellón, un oraş spaniol cu o comunitate însemnată de români. Cu toate acestea, acomodarea a fost dificilă, în special în primul an de şcoală.

Ulterior s-a integrat în noua societate şi a împrumutat din stilul de viaţă al spaniolilor, de a se bucura de fiecare moment şi de a trăi clipa. Întâlnirea cu aparatul de fotografiat a fost, la început, dintr-o joacă. Tehnica lui este încă departe de cea a unui expert în domeniu, însă Alex este abia la început. Evoluţia sa este tot mai dinamică, iar pasiunea şi determinarea îl vor conduce, în cele din urmă, acolo unde şi-a propus. Şi-a expus deja portofoliul pe internet, mediu, din care, de altfel, a învăţat şi cele mai multe lucruri despre fotografie. Pe site-ul Photo.3alex.es, românul a expus majoritatea lucrărilor sale. evz.ro: Cum a început pasiunea pentru fotografie? Alex Mihai C.: Pasiunea pentru fotografie a început într-un fel oarecum îndoielnic. Dacă unii fotografi se pot lăuda cu un impuls acordat de cineva apropiat sau prin descoperirea accidentală a vreunu aparat vechi, la mine a fost altfel. De mic îmi plăcea imaginea, în special a mea, şi profitam de orice moment pentru a mă lăsa fotografiat sau filmat.

Aşa că, odată cu era digitală, m-am jucat de nebun cu o cameră foto modestă şi a rămas doar o joacă, până acum un an, când am decis să învăţ ce înseamnă fotografia cu adevărat. Şi am cumpărat prima cameră DSLR. Pasiunea pentru persoane m-a influenţat şi mai mult de atât.

Cum ţi-ai personalizat stilul?Am apreciat dintotdeauna femeia, în general, şi consider că expresivitatea şi frumuseţe ei trebuie expusă cât mai mult. Voiam să împart cu ceilalţi ceea ce eu văd, dintr-o perspectivă oarecum personală. îÎmi place să creez acel "frumos" şi ca bonus primesc satisfacţia celor care mi-au pozat de-a lungul timpului. Nu am urmat niciun curs de fotografie. La început era doar dorinţa şi experimentarea unei lumi total diferite cum este cea a fotografiei.

Dar mi-am dat seama că am nevoie să cunosc legile fotografiei pentru a le putea sfida cu stil. Aşa că am devenit autodidact, cu ajutorul internetul şi a cărţilor despre fotografie, am experimentat în fiecare zi şi am contactat oameni deja experimentaţi, pentru a le pune până şi cele mai stupide întrebări din domeniu, preferând să fiu "prost" cinci minute, întrebând, decât să am orgoliu şi să rămân cu întrebări fără răspuns. Tehnica se învaţă uşor, mai greu este să creezi un anume stil, să lucrezi cu persoanele şi să comunici bine cu ele, atunci când stau în faţa obiectivului.

La care se adaugă editarea fotografiilor, unde am fost ajutat cu mici secrete de către Anton Laurenţiu. Cred că practica şi lipsa fricii de a eşua m-a ajutat să învăţ cel mai mult, plus cunoaşterea multor pasionaţi ai fotografiei prin intermediul internetului.

Ai participat la concursuri?Am fost împins, de nenumărate ori, să particip la concursuri dar încă nu am găsit concursul care să ma convingă suficient de mult. Majoritatea se bazează pe urban, peisaje, fotoreportaje sau fotografii conceptuale şi aproximativ 80% din portofoliul meu este alcătuit din portrete, fashion şi glamour.

Cât despre expoziţii, ţin să menţionez că de ceva timp elaborez un proiect, având ca subiect principal comunitatea de români din Spania şi în curând sper să îl pot duce la capăt, alături de Sebastian Pîrvulescu, rămânând să caut sponsorizări.

Portofoliul meu cuprinde câte puţin din toate, pentru că mi-a plăcut să experimentez atât fotografia de peisaje, cât şi cea de produs. Majoritatea sunt portrete cu modele amatoare, dar care întotdeauna au avut ceva de spus în faţa camerei şi alături de care eu am putut să experimentez cât mai mult pentru a mă pregăti pentru un viitor in domeniu.

Când ai emigrat în Spania?Am plecat din România acum cinci ani, când aveam 17 ani. Am făcut acest pas întrucât părintii mei erau deja stabiliţi aici. În plus, întotdeauna mi-au plăcut "schimbările de peisaj" şi niciodată nu m-a deranjat să o iau de la zero, cum s-ar spune, într-un loc total nou.

M-am stabilit în Castellón, un oraş din Comunidad Valenciana, unde mi-am continuat studiile.  Am început să lucrez prin vacanţe, până când am ajuns să îmi iau un loc de muncă stabil, într-o firmă de drept comercial. Aşa am ajuns să mă mut din oraş (Toledo), la puţin timp, cu deschiderea unui nou sediu al firmei şi totodată o avansare în interiorul acesteia.

Am lucrat în această firma doi ani, având ocazia de a fi promovat la asistent de director în alta parte a Spaniei, la Tarragona, unde am locuit timp de un an şi am cunoscut persoane extraordinare. Într-un final, m-am decis că un viitor "la costum" nu este tocmai ceea ce eu îmi doresc, aşa ca m-am întors în Castellón, alături de părinţii mei şi am început să îmi dedic majoritatea timpului fotografiei.

În România, înainte să emigrez, era bine din punctul meu de vedere, eram un copil şi cum nu mai văzusem alte ţări străine sau alte feluri de viaţă, evident, mă mulţumeam şi eram satisfăcut cu stilul de viaţă de acolo. Dar acum, ştiind ce se întâmplă în afara ţării, pot spune că nu îmi imaginez un viitor în România unde există oameni excepţionali care să nu fie subapreciaţi de sistemul birocratic, învechit şi de multe ori nedrept.

Care a fost prima impresie odată ajuns acolo?Prima impresie a fost una pozitivă, pentru că era curat, pur şi simplu eram uimit că pe oriunde aş fi mers nu aveam noroi pe adidaşi. Nici toamna nu se simţea la fel, pentru că frunzele erau strânse de pe străzi dimineaţa şi seara.

La început, m-a marcat faptul că sunt nepăsători cu viitorul, după care am învăţat că merg pe principiul "toate la timpul lor" şi probabil de aceea spaniolii sunt consideraţi ce-i mai petrecăreţi din toată Europa. Ei nu trăiesc cu grija anului viitor, ci cu grija zilei de mâine, ceea ce le permite să se răsfeţe cu o cină la restaurat, cel puţin săptămânal şi multe alte detalii care, adunate, îţi fac viaţa oarecum mai frumoasă sau cel puţin simţi că o trăieşti mai bine.

Cum a decurs acomodarea? Ai simţit impulsul de a te întoarce în ţară? Mi-a fost chiar foarte dificil să mă integrez, dar am avut norocul că în şcoala unde îmi continuam studiile să fie înscrişi foarte mulţi români. Aşa mai aveam cu cine să schimb o vorbă în pauze, dar fiind o persoană introvertită îmi era greu să mă bag în seamă cu spaniolii, deşi niciodată nu am fost exclus. Dificultăţile mi le-am ridicat eu însumi, prin timiditatea de care dădeam dovadă şi de care am scăpat când deja eram sătul să fiu singur.

În al doilea an de studii mi-am schimbat şcoala şi am ajuns într-un loc în care eram singurul român. Acolo chiar mi-a fost destul de greu, pentru că singurul amic îmi era iPod-ul şi sandvişul. Dar toate spre bine, pentru că aşa am ajuns să mă integrez foarte bine odată cu serviciul, ajungând chiar să convieţuiesc cu spanioli în acelaşi apartament şi să împart cu ei de la obiceiuri culinare, până la stilul de viaţă "petrecăreţ".

Niciodată nu mi-a trecut vreun gând de regret asupra plecării mele din România şi asta pentru că în oraşul în care trăiesc există o comunitate mare de români. Deci nu m-am simţit niciodată singur între străini, plus că stilul de viaţă modest îmi place şi cred că pun mai mult preţ pe fericirea mea, decât pe patriotismul de care dau dovadă.

Dar o singură dată mi-a trecut prin minte să mă întorc în România, în speranţa unei cariere în fotografie. Uşor, gândul acesta mi-a zburat şi chiar dacă aş avea nevoie de un timp mai mare efort dublu totuşi sper să îmi pot construi o carieră în Spania.

În afara evoluţiei mele în fotografie, cred că sunt cel mai mândru de cum am reuşit să avanseze până la postul de asistent de director. Mi-am demonstrat că pot să mă descurc între spanioli.

Din experienţa ta, care este prima diferenţa la care te gândeşti, între cele două ţări?Diferenţa am găsit-o în institutiile statului. În România, întotdeauna eram trataţi cu o oarecare superioritate de cei care lucrau la stat şi aici situaţia este cu totul diferită. Toate instituţiile statului spaniol sunt conştiente că salariul lor provine din taxele plătite de noi, cetăţenii, deci avem tot dreptul să fim trataţi şi serviţi bine.

Fără nicio intenţie de a jigni pe cineva, cred că cel mai mult am fost dezămăgit de mulţi români care încă nu au realizat faptul că aici există obiceiuri diferite şi un stil de viaţă distinct ceea ce te face pe tine ca imigrant să te adaptezi ţării, nu să aştepţi ca ei să se adapteze stilului tău de viaţă.

Care este locul pe care îl ocupă fotografia în planurile tale de viitor?În afara faptului că vreau să mă specializez şi pe alte domenii decât pe fotografie, totuşi tind să visez la o carieră în domeniul fotografiei şi să pot face ceea ce îmi place câştigându-mi şi traiul din asta. Cred că nu există ceva mai satisfăcător decât să faci ceea ce îţi place şi pe deasupra să fi plătit pentru asta.