EVZ Special
Experiențele profesorului român care s-a dus să studieze în Albania. Țara era în război civil
Din cuprinsul articolului
Ștefan Popescu, profesor, doctor în istoria relațiilor internaționale contemporane ale Universității Paris 1 – Sorbona, a avut o studenție total atipică. Invitat la podcastul Contrapunct, realizat de Mirel Curea, pentru evz.ro și canalul de YouTube Hai România, analistul a povestit prin ce a trecut în perioada în care a făcut Facultatea în Albania. La emisiune, invitat a fost și Octavian Hoandră.
Experiențele profesorului român care s-a dus să studieze în Albania. Țara era în război civil
„În anii 90, toată lumea voia să facă facultate. Eram înnebunit. Eu eram atras de două domenii care nu mai aveau căutare, pentru că toată lumea mergea la drept, la economie, psihologie. Eu, pe istorie și geografie. Și atunci, gândiți-vă la un copil din Târgoviște, fără părinți, cum putea, că era singura lui șansă. O bunică care s-a retras într-un cămin de bătrâni pentru a mă lăsa liber să studiez, să-mi fac studiile”.
Ștefan Popescu a ajuns în Albania și a devenit singurul student străin din capitala țării. Situația economică și socială era catastrofală. „Eram singurul student străin la Tirana. Am ajuns foarte greu, a trebuit să mai stau prin țară pentru că în Albania avuseseră loc jocuri de tip Caritas, piramidale. Numai că acolo, țară mai mică, spiritele mai înfierbântate, resursele mai puține, oamenii pierzându-și case, au luat cu asalt unitățile militare. Și s-a ajuns la o stare aproape de război civil. Președintele a plecat, cel de atunci, Sali Berisha, și i-au cazat pe foarte mulți în căminele studențești.
Condiții minime de supraviețuire
Albania a fost aliata Chinei până în 1967, și aveau orășelul studenților, chitetii studentii, care era făcut de chinezi după forma lor. Adică într-un un oraș mic, un oraș mamut studențesc. Și pentru a mi se elibera o cameră a trebuit mutată o familie, ceea ce era foarte greu. O cameră spoită cu humă”, a mai spus invitatul emisiunii. Care s-a chinuit să supraviețuiască vieții austere de student.
„Găteam la termoplonjon, adică știți, pentru cei mai tineri, termoplonjonul este fierbătorul pe care îl luai din piață. Și am plecat cu fulgi de cartofi, fulgi de fasole, acolo am găsit mai ulei de măsline.”
Venea în țară doar o dată pe an
Nici în România acelor vremuri nu era mai bine, iar tânărul student ajungea în România doar o dată pe an.
„Și am învățat, cum să spun, după ureche, pentru că nu făceau cursuri și atunci unii vorbeau română, alții francez, alții italiană, alții engleză. Mergeam la Biblioteca Națională, unde era și un cerc de intelectuali extraordinari, traducători, oameni care trăiau foarte modest.
Dar se întâlneau să aibă discuții pe toate temele, filozofice, de istorie. Oameni care făcuseră chiar închisoare în timpul lui Enver Hogea. Deci, cu o formație intelectuală foarte solidă. Și cum statul român, atunci, gândiți-vă ce însemna în 1999, era o nebunie la noi în țară, incapacitate de plată, aproape. Deci era foarte greu. N-au mai fost bani să mi se dea, să mi se cumpere bilet de avion și trebuia să vin o dată pe an în țară. Trebuia să am un dolar tot timpul, pentru că dacă aveai cinci, nu-ți mai dădea nimeni rest”, și-a mai amintit profesorul Ștefan Popescu.
Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]
