Nava pe care a izbucnit focarul de hantavirus, dezinfectată și pregătită pentru alte expediții

Nava pe care a izbucnit focarul de hantavirus, dezinfectată și pregătită pentru alte expedițiiNava. Sursa foto: Captură video

Nava de croazieră MS Hondius își continuă traseul către portul Rotterdam, unde este așteptată duminică seara, după ce la bord a fost confirmat un focar de hantavirus. La sosire urmează să fie debarcați ultimii membri ai echipajului și personalul medical aflat încă la bord, potrivit companiei Oceanwide Expeditions.

Evacuarea pasagerilor s-a încheiat în portul din Tenerife

Nava a părăsit luni seara portul Granadilla de Abona din Tenerife, unde a fost ancorată în ultimele zile din motive sanitare. Înainte de plecare, aproape toți cei 125 de pasageri și membri ai echipajului au fost evacuați și fie au fost deja repatriați, fie se află în curs de întoarcere în țările de origine.

„Misiune îndeplinită. Am evacuat cei 125 de pasageri şi membri ai echipajului din 23 de ţări, care fie s-au întors deja acasă, fie sunt în curs de repatriere”, a spus ministra spaniolă a sănătăţii, Monica Garcia.

carantina virus

carantina virus. Sursa foto: Captură video

Echipajul rămas la bord continuă călătoria spre Țările de Jos

În prezent, pe navă se mai află 25 de membri ai echipajului și doi membri ai personalului medical, care asigură supravegherea sanitară pe durata voiajului. Grupul este format din persoane de mai multe naționalități, inclusiv filipinezi, olandezi, ucraineni, ruși și polonezi.

Pe lângă echipaj, la bord sunt transportate și bagajele pasagerilor, care urmează să fie dezinfectate la sosirea în port. Tot pe navă se află și trupul unei femei de naționalitate germană, care a decedat la începutul lunii mai din cauza infecției cu hantavirus, urmând să fie repatriat ulterior.

La sosirea în Țările de Jos, nava va intra într-un proces amplu de dezinfectare, însă detaliile exacte ale procedurilor sunt încă în discuție. Măsurile sunt stabilite în colaborare cu Institutul Național de Sănătate Publică și Mediu din Țările de Jos (RIVM), Organizația Mondială a Sănătății și autoritățile din portul Rotterdam.

Reprezentanții companiei au precizat că „MV Hondius va fi supusă unei dezinfectări la sosire”, însă protocoalele finale sunt încă în curs de stabilire împreună cu instituțiile sanitare implicate.

Pasagerii rămași vor intra în carantină

Pentru cei 27 de pasageri și membri ai echipajului rămași la bord au fost stabilite măsuri stricte de monitorizare medicală și carantină. Autoritățile olandeze au decis ca aceștia să fie testați medical și apoi izolați pentru o perioadă de 42 de zile.

„Pasagerii olandezi vor fi transportaţi cu microbuzul direct la domiciliul lor, unde îşi vor respecta perioada de carantină în autoizolare. A fost rezervat un hotel de carantină pentru membrii echipajului şi pasagerii străini care nu se pot întoarce direct acasă”, se arată în comunicatul RIVM.

Compania analizează reluarea expedițiilor maritime

Compania Oceanwide Expeditions a anunțat că analizează împreună cu autoritățile sanitare dacă sunt necesare noi măsuri de siguranță pentru viitoarele expediții maritime. Deocamdată nu a fost luată o decizie privind reluarea completă a activităților, iar consultările cu instituțiile internaționale continuă.

Ne puteți urmări și pe Google News