Românii își pierd casele mai repede ca în 2009? Execuțiile silite s-au înmulțit, iar cifrele BNR și ANAF indică un fenomen care se agravează

Executare silită. Sursa foto: Freepik

Datele ANAF și avertismentele din Raportul BNR privind stabilitatea financiară arată un risc în creștere pentru locuințele românilor. Execuțiile silite și licitațiile pentru imobile se intensifică, iar economiștii atrag atenția că presiunea financiară asupra populației devine comparabilă cu perioada post-criză 2009–2012.

Presiunea financiară asupra familiilor crește

Un fenomen îngrijorător prinde contur în România: tot mai multe familii intră în proceduri de executare silită, iar licitațiile organizate de ANAF pentru valorificarea imobilelor devin tot mai numeroase.

Situația nu este surprinsă într-o statistică centralizată, deoarece statul nu publică un indicator anual privind numărul caselor pierdute, însă două surse oficiale, ANAF și BNR, conturează aceeași direcție.

Pe de o parte, ANAF publică din ce în ce mai multe anunțuri de licitații, semn al creșterii numărului de debitori care nu și-au mai putut plăti obligațiile către stat. Pe de altă parte, BNR atrage atenția într-un raport oficial asupra deteriorării accelerate a echilibrelor macroeconomice, ceea ce pune presiune pe capacitatea populației de a-și achita ratele și obligațiile financiare.

În acest context, apare tot mai des întrebarea dacă România nu se apropie din nou de o perioadă comparabilă cu anii de după criza financiară, când valul de executări silite a lovit familiile cu o duritate rar întâlnită. De data aceasta, factorii sunt diferiți, însă efectele încep să arate familiar.

Ce indică datele ANAF și cum construiesc acestea un tablou sumbru

Platforma ANAF pentru valorificarea bunurilor sechestrate este un barometru în timp real al presiunii financiare din societate. În ultimele luni, numărul anunțurilor de licitații pentru imobile a crescut vizibil. Se regăsesc terenuri, apartamente, case sau sedii comerciale executate pentru datorii fiscale sau pentru imposibilitatea de a achita obligațiile restante.

Deși instituția nu publică anual un total al imobilelor pierdute, densitatea anunțurilor sugerează o creștere constantă. Fiscul anunță în paralel și o majorare a arieratelor bugetare, semn că tot mai mulți contribuabili nu își mai pot achita obligațiile. Această presiune se transferă rapid în executări și în confiscări, deoarece procedura fiscală este mai rapidă decât executarea bancară.

BNR avertizează asupra unui risc sistemic

Raportul asupra stabilității financiare, publicat de BNR în iunie 2025, confirmă amplificarea riscurilor din economie. Documentul subliniază clar că echilibrele interne s-au deteriorat într-un ritm accelerat, iar populația se confruntă cu erodarea veniturilor, inflație persistentă, dobânzi ridicate și creșteri de taxe. Toate aceste presiuni reduc capacitatea familiilor de a-și achita datoriile.

BNR avertizează că riscul de neplată a creditelor este în creștere, iar sistemul bancar trebuie să fie pregătit pentru eventuale șocuri. Chiar dacă expunerea populației este astăzi în lei, nu în franci elvețieni ca în 2008–2010, supraîndatorarea familiilor la costuri ridicate poate duce la o creștere a creditelor cu probleme. Această combinație amplifică pericolul executărilor silite.

INS confirmă o presiune suplimentară

Datele Institutului Național de Statistică arată că peste o treime dintre români trăiesc cu un risc ridicat de sărăcie sau excluziune socială. Familiile cu copii sau cele care locuiesc la oraș, în condiții de costuri de trai ridicate, sunt printre cele mai vulnerabile. Într-un astfel de context, orice majorare de rată, orice scumpire a facturilor sau orice pierdere de venit poate destabiliza imediat bugetul unei gospodării.

Cu o inflație care rămâne departe de ținta BNR și cu prețuri care nu revin la nivelul din anii anteriori, presiunea financiară devine un fenomen generalizat.

De ce există asemănări cu perioada 2009–2012

Compararea perioadei actuale cu valul de executări din anii post-criză trebuie făcută cu prudență, însă există elemente comune. În 2009, dezechilibrul a venit brusc, în principal din explozia francului elvețian și din tăierile salariale. Astăzi, presiunea se acumulează treptat, prin dobânzi mari, prețuri ridicate și taxe suplimentare. Efectul asupra populației este însă la fel de periculos: capacitatea de plată se erodează treptat, iar riscul de neplată se extinde.

Dobânzile la credite rămân ridicate, iar ratele lunare s-au menținut la niveluri mari pentru o perioadă prea lungă. Inflația, deși în scădere, a erodat mai rău decât în 2009 puterea reală de cumpărare. Cheltuielile obligatorii sunt mai mari ca oricând în ultimul deceniu, iar taxele introduse în 2024–2025 apasă suplimentar pe veniturile familiilor. În paralel, salariile reale nu cresc în ritmul necesar pentru a compensa aceste dezechilibre.

Licitațiile ANAF, un indicator timpuriu

Ritmul tot mai intens al licitațiilor ANAF este unul dintre cele mai evidente semnale că presiunea financiară atinge zone sensibile. O familie care ajunge să piardă o proprietate înseamnă, de regulă, o perioadă prelungită de datorii, popriri, negocieri eșuate și imposibilitatea de a-și acoperi necesarul lunar. Faptul că apar tot mai multe cazuri în spațiul public arată că fenomenul se amplifică, nu că a apărut izolat.

Fenomenul nu privește doar populația urbană, ci și micile afaceri sau terenurile rurale ale contribuabililor care nu mai pot achita obligațiile către stat. Creșterea costurilor, accesul tot mai dificil la creditare și presiunea fiscală îi împing pe mulți la limita supraviețuirii financiare.

Este situația mai gravă decât în 2009?

Răspunsul nu poate fi formulat în termeni absoluți. Nivelul creditării în valută este mult mai mic, iar structura sistemului bancar este mai solidă. Totuși, presiunea cumulată asupra populației este comparabilă ca amploare. Diferența majoră este că, în prezent, deteriorarea se produce lent, dar constant, ceea ce poate duce la un efect întârziat, dar mai amplu.

În lipsa unui mecanism de sprijin și în condițiile în care băncile preferă lichiditatea investită în titluri de stat, nu în restructurarea creditelor, o parte tot mai mare a populației riscă să ajungă în executare silită.