Românii cărora li s-au dublat ratele pot face față creșterilor. BNR: „Măsurile ajută debitorii să-şi gestioneze mai bine de datoriile”
- Andra Puiu
- 9 noiembrie 2022, 21:55
Majorarea ratei dobânzilor i-au încărcat pe români cu și mai multe datori. Totuși, Florian Neagu, membru BNR, susține că cei care au credite ipotecare standard pot face față creșterilor din ultima perioadă.
Florian Neagu, director adjunct la Direcţia de Stabilitate Financiară a Băncii Naţionale a României, (BNR), a participat la cea de-a 25-a ediție a Forumului Bancar Român. În acest context, el a precizat că în urma datelor strânse de BNR se observă că românii care au un credit ipotecar standard fac față majorării ratei dobânzii.
De asemenea, Neagu a mai adăugat că BNR a implementat măsura care acceptă un grad maxim de îndatorare de 40% sau chiar 50%. Acest prag a fost luat în calcul în cazul unor eventuale creşteri ale ratelor de dobândă, scăderi ale venitului disponibil sau pentru creditele în valută. De asemenea, el a susținut că majorările din ultima perioadă au avut efecte asupra buzunarelor românilor care s-au îndatorat din ce în ce mai mult.
„Mesajul de aici este chiar dacă în vremuri bune, cu rate de dobândă foarte reduse, ar putea părea mai puţin confortabilă constrângerea de a nu permite un grad cât mai mare de îndatorare, când te uiţi pe o perioadă mai lungă, pe un ciclu, vedem că asemenea măsuri, care se implementează tot mai mult la nivel european, ajută. Ajută debitorii să-şi gestioneze mai bine de datoriile”.
Care este situația firmelor din România
Florian Neagu a declarat că în urma unei analize asupra modului în care sunt finanțate firmele, s-a constatat că apelul la creditul bancar este destul de modest. Pe primul loc se află creditul comercial. Totuși, acest tip de credit nu este cel mai ieftin. Calculele chiar au arătat că poate fi mai scump, de ordinul zecilor de procente, în comparație cu cel bancar. În plus, Neagu a mai adăugat că dacă alegi să te finanțezi cu credite comerciale ai un risc de trei ori mai mare să pierzi bani.
De asemenea, el a mai adăugat că sectorul bancar este pregătit să susţină în continuare economia având resursele şi de capital şi de lichiditate necesare pentru continuarea finanţării. El a oferit detalii și în legătură cu disponibilitatea sistemului bancar de a finanţa economia în perioada următoare.
„Acesta este rolul principal al băncilor comerciale, ca plecând de la astfel de semnale să găsim acele soluţii prin care să facem aceste lucruri. Ei bine, de la începutul pandemiei tot vedem că sunt tot felul de elemente care ne încearcă: am învăţat să lucrăm de la distanţă, am accelerat foarte mult digitalizarea şi este un subiect care din punctul meu de vedere trebuie continuat. Sunt eforturi uriaşe în investiţii, pe care băncile le fac”. De asemenea, el a mai susținut că băncile din România sunt un exemplu bun, în acest domeniu, față de celelalte industrii”, a spus Bogdan Neacşu, potrivit Agerpres.