Românii care renunță la alcool. Rezultate neașteptate ale unui studiu
- Răzvan Scarlat
- 10 februarie 2026, 16:39
Românii din mediul urban nu mai sunt ahtiați după alcool, potrivit unui studiu. Sursa: PixabayUn studiu recent realizat online de Bookingham și Punch Club, pe un eșantion de 493 de persoane din mediul urban, indică o schimbare semnificativă în comportamentul românilor față de alcool. Conform datelor, aproape patru din zece respondenți nu consumă alcool deloc. În plus, trei sferturi dintre consumatori declară că au experimentat cel puțin o perioadă de abstinență voluntară.
Tendința sugerează o trecere de la consumul de alcool ca un automatism social la o alegere personală, conștientă. Aproape jumătate dintre consumatori (47%) spun că beau mai puțin decât în urmă cu un an, în timp ce doar 5% raportează o creștere a consumului.
De ce românii din mediul urban renunță la alcool
În ceea ce privește frecvența consumului, 38% dintre respondenți afirmă că nu beau deloc, 33% consumă alcool de câteva ori pe lună, iar 29% doar de câteva ori pe an. Dintre abstinenți, 65% spun că nu au băut niciodată alcool, în timp ce 35% au renunțat la consum în decursul vieții.
Abstinența temporară este și mai răspândită, 76% dintre consumatorii activi ținând perioade de pauză voluntară. Diferențele de gen sunt, de asemenea, notabile. 67% dintre cei care nu au băut niciodată alcool sunt femei, iar 62% dintre cei care au renunțat după o perioadă de consum sunt bărbați.
Principalele motive pentru abstinență includ neplăcerea gustului (36%), grija pentru sănătate (33%) și disconfortul resimțit după consum (20%). Aproape jumătate dintre femeile abstinente menționează gustul drept motiv principal, iar un sfert dintre ele spun că nu le place cum se simt după alcool. În rândul bărbaților, sănătatea este motivul predominant.

Ce se întâmplă cu organismul tău fără alcool. Sursa foto: EVZ
Refuzul consumului de alcool nu mai reprezintă o problemă
Refuzul alcoolului nu mai este privit cu suspiciune. Studiul arată că 45% dintre respondenți nu consideră ciudată abstinența, iar presiunea socială devine marginală: doar 10% dintre consumatori mai invocă „nevoia de a se integra” ca motiv principal pentru a bea.
Cu toate acestea, anumite momente festive rămân excepții. Nunta este evenimentul în care abstinența este percepută ca neobișnuită de 40% dintre consumatori, urmată de botez (25%) și de sărbători religioase precum Paștele și Crăciunul (20%).
Consumul moderat devine o obișnuință
Pentru majoritatea respondenților, consumul excesiv devine excepția. Doar 3% admit că beau frecvent în exces, 24% ocazional, iar 74% susțin că nu consumă niciodată în exces.
În ceea ce privește cantitatea, 43% dintre consumatori se limitează la o singură băutură pe sesiune, iar 89% la maximum trei băuturi. Există, totuși, diferențe de gen. 56% dintre femei consumă o singură băutură, comparativ cu 31% dintre bărbați, iar 14% dintre bărbați consumă patru sau mai multe băuturi, față de doar 7% dintre femei.
Tot mai mulți români aleg să bea acasă
De asemenea, preferințele pentru locul consumului au evoluat. 66% dintre consumatori aleg să bea acasă, 48% la prieteni și doar 17% în cluburi. Acest fenomen poate reflecta dorința de confort sau impactul prețurilor în restaurante. În același timp, 63% comandă rar alcool la restaurant, iar 10% niciodată.
Diferențele de gen se mențin și în contextul social, ținând cont că 21% dintre bărbați preferă cluburile, față de 13% dintre femei. Totodată, 23% dintre femei au renunțat la alcool pentru că nu le place cum le afectează starea fizică și emoțională, alegând contexte mai controlate pentru consum.
Nu se mai consumă alcool de supărare
Studiul arată că românii consumă alcool mai mult pentru a celebra decât pentru a uita de necazuri. Opt din zece spun că beau mai mult atunci când sunt fericiți, comparativ cu doar 21% care consumă mai mult de supărare.
Aceste date conturează o societate în care alcoolul nu este eliminat, ci repoziționat în viața urbană. Consumul dictat de presiunea grupului sau dorința de a evita emoțiile negative este înlocuit cu un consum conștient, moderat și asociat cu momente pozitive.

Sticle cu alcool. Sursa foto: EVZ
Care este concluzia studiului
Tinerii din Generația Z și Millennials au tendința să consume mai mult în momentele fericite (83% și respectiv 78%), în timp ce 41% dintre respondenții peste 56 de ani încă asociază consumul cu momentele de tristețe. În ceea ce privește motivația consumului, 51% declară că beau pentru distracție, 19% pentru a scăpa de stres, iar 14% pentru a câștiga curaj sau încredere în sine.
În concluzie, rezultatele studiului evidențiază o redefinire a stilului de viață urban, abstinența sau consumul moderat nu mai este stigmatizat, ci o alegere personală respectată.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.