Românii care au speriat Texasul, arestaţi de FBI

Românii care au speriat Texasul, arestaţi de FBI

Agenţii FBI au arestat în urmă cu câteva zile 9 români care au fraudat mai multe companii de asigurări cu un 1 milion de dolari. Operaţiunea desfăşurată pe 30 mai, în Texas, s-a finalizat cu reţinerea a 19 persoane, suspectate pentru apartenenţa la o reţea specializată în falsificarea de accidente rutiere, în vederea obţinerii banilor din asigurări. Încă trei persoane sunt căutate în acest moment de FBI pentru a fi reţinute. Numele acestora a fost făcut public în cadrul unui comunicat de presă lansat pe site-ul oficial al Departamentului de Justiţie din Districtul de Nord al Texasului.

În cadrul aceluiaşi comunicat, agentul FBI Robert E. Casey Jr. a precizat că operaţiunea a fost "rezultatul unei anchete laborioase a mai multor accidente rutiere din zona Dalllas-ului în perioada 22 iunie 2002- 18 ianuarie 2006. Până acum au fost lansate 22 de mandate de arestare şi 19 persoane reţinute, ceea ce confirmă reuşita colaborării departamentului FBI cu inspectorii civili din cadrul companiilor de asigurări. Înscenarea unor astfel de accidente reprezintă un adevărat pericol la adresa cetăţenilor cinstiţi şi nu în ultimul rând la creşterea poliţei de asigurare a maşinilor şi a asigurărilor medicale".

Din totalul de 71 de capete de acuzare formulate de procurorul Richard B. Roper din cadrul Departamentului de Justiţie, cele mai importante sunt acuzaţiile de fraudă şi spălare de bani.

Numele românilor arestaţi: Dorina Buriman, 30 ani Gabriel Buriman, 30 ani Benjamin Covaci, 26 ani Daniel Covaci, 28 ani Clement Oancea, 61 ani Tereza Oancea, 57 ani Daniel Pascu, 37 ani Nona Magdalena Taut, 28 ani Ovidiu Taut, 28 ani În cazul în care vor fi găsiţi vinovaţi de toate capetele de acuzare, atunci vor avea 71 de sentinţe, fiecare având o perioadă maxima de închisoare de 20 de ani şi minimum 250.000 dolari amendă.

(12.55)

Ne puteți urmări și pe Google News