Cine nu vrea vaccin, mai așteaptă și se uită la beneficiile celor care și-au luat doza anti-Covid, relatează Observatornews.

Țara lui Urmuz: De la restaurante și spectacole doar pentru vaccinați până la studenți în combinezoane

Premierul Florin Cîțu vorbește despre hoteluri și restaurante accesibile doar pentru vaccinați. Putem să vorbim despre restaurante care pot să ajungă la capacitate 100% cu persoane vaccinate. Sau hoteluri pe litoral capacitate 100%, evenimente private deschise doar pentru persoane vaccinate, a declarat premierul.

La rândul lui, ministrul Educației anunță că studenții nevaccinați ar putea merge la cursuri în combinezon. Universităţile au autonomie universitară, pot impune reguli şi criterii proprii, consideră Sorin Cîmpeanu.

România dublului standard al vaccinării

Specialiştii cred însă că separarea oamenilor în categorii, în funcție poate deveni un adevărat teren minat. În ceea ce priveşte declaraţia ministrului Educaţiei este un pic hazardată şi cred că e nevoie de mai multă responsabilitate, potrivit lui Csaba Asztalos, preşedinte CNCD.

Experţii în drept propun chiar testarea ca alternativă pentru cei care nu vor să se vaccineze. În situaţia în care eu fac dovada că nu sunt infectat cu SARS-CoV2, cu COVID, atunci trebuie să-mi respecţi şi mie dreptul deoarece discriminarea doar din punctul de vedere al vaccinului ar crea două categorii de cetăţeni, lucru nepermis din punctul de vedere al respectării drepturilor cetăţenilor la o opţiune sanitară, opinează avocatul Cristian Ene.

Lucrătorii din HoReCa refuză să facă pe polițiștii

Nici reprezentanţii din industria turismului nu sunt foarte încântaţi de anunţul premierului. Nu poate fi decât un criteriu care discriminează de fapt. Ar însemna din punctul nostru de vedere o limitare a dreptului la libera circulație și a dreptului la vacanță până la urmă. Este imposibil să cerem unui angajat într-un hotel sau într-un restaurant să facă pe polițistul, spune Corina Martin, RESTO Constanța.

Guvernanţii consideră, însă, că doar aşa pot convinge cât mai mulţi oameni să se vaccineze. Eu am spus cum aș vedea eu lucrurile și acestea sunt propunerile. Până la urmă există un mod de a motiva populația. Am văzut că și în Germania folosește acest model. Dacă Germania este ok să aibă beneficii pentru persoanele vaccinate nu văd de ce nu am fi ok. Este normal să poţi să beneficiezi şi o parte din restricţii să fie ridicate pentru cei care se vaccinează, a explicat premierul României: 

Dezbaterea despre discriminare a fost clarificată la începutul anului de judecători. Un clujean a contestat în instanță hotărârea care îi scapă pe vaccinaţi de carantină la intrarea în țară. Solicitarea lui a fost respinsă.