„România moare sub ochii noştri
Eliminati masura de inchidere a pietelor agroalimentare.
Este momentul să oprim acţiunile criminale ale Preşedintelui Iohannis şi Guvernului său, Guvernul Orban.
După un an in care agricultura a fost unul dintre cele mai lovite sectoare ale economiei prin existența unei secete fără precedent, dar mai ales din cauza inconştienţei criminale a Guvernului Orban şi a preşedintelui României Klaus Iohannis, care i-a girat incompetenţa crasă, acum a venit vremea ca şi micii producători agricoli să primească o lovitură nimicitoare prin închiderea pieţelor agroalimentare începând de luni, 9 noiembrie.
O măsură aberantă!
Înaintea acestei masuri aberante, tot din cauza incompetenţei guvernului, au plătit cu locurile de muncă angajaţii din sectorul HoReCa și in mod direct transportatorii şi cei din industria alimentară. Stocurile de alimente create, refuzul și dezinteresul manifestate de ”Guvernul meu” pentru acordarea unor forme de sprijin acestor sectoare, au condus la închiderea multor afaceri și la creșterea numărului de șomeri.
Chiar dacă a revenit după declaraţiile iniţiale şi a precizat că este vorba doar despre pieţele care funcţionează în spaţii închise, preşedintele ne demonstrează că nu ştie cum arată pieţele din marile oraşe. Funcţionează în spaţii închise domnule Iohannis şi dacă dumneavoastră nu mergeţi prin pieţe pentru că, probabil, consideraţi că este sub demnitatea dumneavoastră să vă întâlniţi în stradă cu România cea adevărată, măcar aveţi bunul simţ şi întrebaţi-vă consilierii!
Noua decizia a guvernului care conduce România da o lovitură fatală producătorilor agricoli pentru care piaţa reprezintă singura oportunitate pentru valorificarea producţiei.
Dragoș Frumosu: Micii producători agricoli sunt condamnaţi la sărăcie
Ce vor face acum zecile de mii de mici producători agricoli după ce pieţele se vor închide? Ce vor face cu marfa? Cum vor mai reuşi să-şi întreţină familiile? Sunt întrebări la care conducerea criminală a României de astăzi, guvernul care a distrus ţara în numai câteva luni şi incompetentul său preşedinte, nu a considerat că merită să vină cu răspunsuri și cu soluţii.
În timp ce micii producători agricoli sunt condamnaţi la sărăcie, noua decizie de a închide pieţele agroalimentare este soluţia perfectă pentru lanţurile de supermarketuri. Ca şi cum profiturile imense obţinute de acestea până acum nu erau de ajuns, Orban şi Iohannis le pun pe tavă o nouă oportunitate de îmbogăţire.
Dacă pieţele agroalimentare sunt un pericol pentru sănătatea românilor, supermarketurile, care funcţionează tot în spaţii închise și care se vor supraaglomera, prin creșterea evidenta a numărului de persoane care trebuie să se aprovizioneze, de ce nu sunt domnule Orban, domnule Iohannis? Care este explicaţia logică pentru care aţi decis ca pe fermierii români să-i omorâţi, iar marile reţele internaţionale de retail să le îmbogăţiţi şi mai mult?
Cum puteți lua aceste măsuri care pun capac economiei românești explicandu-ne ca ne protejati, timp în care doriți să organizați alegeri cu orice preț? Cât ne veți mai umili considerându-ne proști?
Eliminați masura închiderii piețelor agroalimentare!”, a scris acesta pe Facebook.