România, din criză în criză. Bolojan ține de scaun la fel cum a făcut-o un alt premier al României
- Nicolae Comănescu
- 20 aprilie 2026, 17:00
sursa: Facebook
Criza politică de la București, subiect de analiză, luni, în podcastul realziat de Robert Turcescu pentru evz.ro și difuzat pe canalul de YouTube Hai România. Invitatul, Adrian Severin, a remarcat că există asemănări între actualul premier, Ilie Bolojan, și un fost șef al Executivului, Sorin Grindeanu. Ambii țin sau au ținut cu dinții de scaunul de prim-ministru.
România, din criză în criză. Bolojan ține de scaun la fel cum a făcut-o un alt premier al României
„Suntem într-o veche criză, care trăiește într-o altă criză acoperită de o mare criză în care iată, mai apare o nouă criză. Zâmbetul meu de mai devreme era justificat, eu încerc să-l justific prin amintirea faptului că precedentul... tot în cazul în care un premier s-a legat cu lanțuri de scaunul, îl avea ca actor principal pe însuși domnul Grindeanu, dacă memoria nu mă înșală. Deci iată că domnul Grindeanu acum are ocazia să-și vadă chipul, cum s-ar zice, în oglindă.
Numai că, sigur, peste timp s-a mai îngrășat un pic și apare... chipul domnului Bolojan oricum foarte subiectiv vorbind și nepartizan și neideologic, domnul Grindeanu îmi pare tot totuși un om mai uman și mai responsabil decât domnul Bolojan. Și repet, n-are nicio legătură, spun eu, nici cu aspecte ideologice, nici cu aspect de competență administrativă, ci pur și simplu umane”, a spus fostul ministru de Externe.
„Mi se pare absolut insensibil”
Adrian Severin este de părere că actualul premier este un iceberg, un om lipsit de sentimente și de empatie. În ceea ce-l privește pe liderul PSD, fostul demnitar l-a descris cu ajutorul unui banc.
„Domnul Bolojan mi se pare că trăiește în afara omeniei și umanității. Mi se pare absolut insensibil, mi se pare absolut lipsit de empatie și așa mai departe. Nu cred că domnul Grindeanu a fost, ar fi sau... ar putea ajunge un premier bun.
Bancul cu bancherul cu ochi de sticlă
Nu, nu cred deloc lucrul acesta, nu cred că ar performa mai bine decât domnul Bolojan, dar parcă, știți, era o glumă, o spun repede, un bancher i-a propus unui solicitant să îi dea creditul dacă ghicește care din ochii lui este un ochi de sticlă, un ochi fals, pentru că era atât de bine realizat încât nimeni nu putea să facă distincția între cel fals și cel adevărat.
Și omul recunoaște ochiul, întreabă bancherul cum a reușit și spune prin ochiul ăla de sticlă am citit un licăr de omenie. Exact așa, în ochiul de sticla am putea citi un licăr de umanitate în ochiul Grindeanu.”, a mai afirmat invitatul lui Robert Turcescu.