Româncele, mina de aur a bordelurilor din Marea Britanie! Suma uriașă produsă de un stabiliment în pandemie

Româncele, mina de aur a bordelurilor din Marea Britanie! Suma uriașă produsă de un stabiliment în pandemie

Pandemia nu a afectat mai deloc veniturile uriașe obținute de proxeneții din Regatul Unit. Majoritatea lucrătoarelor sexuale ale celor mai solicitate bordeluri în era Covid-19 provin din România, arată o amplă investigație The Guardian.

Numărul victimelor exploatării sexuale care sunt identificate de autoritățile din Marea Britanie a scăzut vertiginos în primele luni ale carantinei generale. Însă experții spun că afacerile decurg la fel de bine pentru rețelele de traficanți ce obțin venituri uriașe în urma exploatării a mii de femei și fete care ajung în mare parte din România, potrivit The Guardian.

Condicuță și măsuri de protecție anti-Covid 19

În urmă cu 3 săptămâni, poliția a intrat într-un bordel din sud-estul Angliei după ce a primit informații despre activitatea delictuală din acel loc. Înăuntru, ei au găsit 8 românce care purtau viziere și măști, documente laminate privind regulamentul de sănătate și siguranță față de Covid-19 și, la intrare, o sticlă cu gel dezinfectant de mărime industrială.

“La suprafață, nu arăta ca un loc unde aveau loc criminalitatea și exploatarea sexuală”, a spus Cristina Huddleston, un specialist ce sprijină victimele traficului de persoane, care s-a alăturat raziei în acea seară.

În schimb, investigația poliției a descoperit că bordelul și femeile de aici erau sub controlul unei bande criminale care opera cel puțin alte 3 locații unde româncele erau exploatate. Se estimează că doar unul dintre aceste bordeluri ar fi adus venituri de peste 1 milion de lire sterline anual.

Numărul persoanelor identificate de autorități ca fiind victime ale exploatării sexuale a scăzut în primele luni ale pandemiei, potrivit statisticii britanice privind sclavia modernă. Însă afacerile ilegale au decurs ca înainte în toată Marea Britanie, potrivit experților.

Regatul Unit, destinația nr. 1 a proxeneților

“Mare parte a exploatării sexuale din Regatul Unit se face independent și consensual, dar când vine vorba de criminalitate, există un model de afaceri agil și extraordinar de eficient care a făcut Regatul Unit o primă destinație pentru traficanți și proxeneți ce aduc femei din Europa de Est, în special România. Banii care se fac din exploatarea sexuală sunt ceva nemaivăzu”, a declarat Huddleston pentru The Guardian.

Huddleston, ca șef al operațiunilor europene în cadrul societății caritabile Justiție și Grijă, care luptă împotriva traficului, conduce o rețea ce sprijină poliția în identificarea victimelor exploatării sexuale.

Ne puteți urmări și pe Google News