În luna octombrie a anului trecut, poliția britanică a descoperit cadavrele a celor 39 de vietnamezi, asfixiați, în remorca unui camion. În urma cercetărilor, polițiștii au ajuns la un român, Gheorghe Nica, în vârstă de 43 de ani, având dublă cetățenie, română și britanică, și la Eamonn Harrison, un șofer nord irlandez în vârstă de 24 de ani.

Cei doi au fost acuzați și, ulterior, găsiți vinovați de judecători pentru moartea celor 39 de bărbați, femei și copii de origine vietnameză, pe care au încercat să-i aducă ilegal în Marea Britanie, după cum relatează publicația The Guardian. Acum ei riscă închisoare pe viață pentru omucidere, după moartea celor 39 de vietnamezi.

În octombrie 2019, cadavrele a treizeci și nouă de persoane au fost descoperite într-un parc industrial în apropiere de Londra, într-un camion. Autoritățile au numărat 28 de bărbați, opt femei și trei copii, cetățeni vietnamezi, cu vârste cuprinse între 15 și 44 de ani, care au încercat să sune la serviciul de urgență din Vietnam pentru a cere ajutor. Anchetatorii au stabilit că cei 39 au murit asfixiați după ce temperatura din interiorul camionului a depășit 38,5 grade.

Cât cereau pentru transportul unei persoane

Anchetatorii au stabilit că Gheorghe Nica și Ronan Hudges, un britanic în vârstă de 41 de ani, care a pledat vinovat înainte de proces, au fost liderii rețelei de trafic de persoane. Aceștia au pus la punct o operațiune complexă și foarte profitabilă, care dura de mai mulți ani, prin care vietnamezii erau aduși ilegal din Franța în Marea Britanie.

Potrivit polițiștilor britanici care au investigat cazul, cei doi au fost motivați de lăcomie și nu au ținut cont de riscurile pe care le implică transportul persoanelor în container. Dat fiind că fiecare dintre imigranți au plătit între 10.000 și 13.000 de lire sterline, pentru a-și spori profiturile, aceștia au încărcat în camion mai mulți oameni decât era normal.

Gheorghe Nica a recunoscut în fața judecătorilor că a luat parte la două transporturi ilegale, în 11 și 18 octombrie 2019, însă a susținut că nu a fost implicat în cea de-a treia cursă, care s-a soldat cu moartea celor 39 de oameni. Mai mult, el s-a dezvinovățit spunând că avea impresia că transportă țigări, iar nu oameni.