Evenimentul Zilei > Actualitate > Român, expert în aviaţie în SUA
Român, expert în aviaţie în SUA

Român, expert în aviaţie în SUA

Costin Corneanu face parte din elita specialiştilor în aviaţie şi intenţionează să revină în România cu un plan de afaceri pentru o companie aeriană de low cost. Românul a terminat cea mai bună facultate de aviaţie din lume şi candidează pentru un post în cadrul US Airways, a şasea companie aviatică din lume. În opinia acestuia, industria aviatică se află într-un moment de cumpănă, iar România poate juca un rol important în cadrul acesteia. "Intenţionez să adun experienţa necesară de lucru, pentru a mă întoarce format în România".

EVZ: Cum ai ajuns în SUA şi care au fost condiţiile care au determinat plecarea ta din România?

Costin Corneanu: Am plecat în Statele Unite, în ianuarie 2002, cu o bursă intergrală de tenis la facultate. Pe vremea aceea locuiam deja de 3 ani în Germania, unde am şi rezidenţa actuală. Din România am început să plec din 1997, pentru turul profesionist de tenis din Europa. Din cauza dificultăţilor financiare mi-am stabilit baza în Germania, de unde strângeam şi banii necesari pentru turnee. În fiecare an însă, am avut permanent contact cu ţara.

EVZ: Care au fost avantajele emigrării în SUA din perspectiva ta?
C.C: În primul rând, specializarea în cea mai buna facultate de profil din lume. Sunt student la Embry-Riddle Aeronautical University, cea mai bine cotată Facultate de Aviaţie din lume. Am terminat facultatea în 2005, cu specializarea în Ştiinţele Comunicării, secundar Marketing şi acum îmi termin masteratul MBA în Aviaţie, cu specializare Finanţe. În al doilea rând, un sistem atât de bine pus la punct încât integrarea în învăţământul american este aproape instantanee. În al treilea, o altă mentalitate decât cea română, decât cea germană. O nouă perspectivă de a privi lucrurile şi oamenii din jurul tău şi în general o nouă perspectivă asupra vieţii.

EVZ: Care este situaţia actuală din industria aviatică?
C.C:
Industria aviatică se află la un moment de cumpănă, un moment de schimbare a tot ceea ce ştim că a fost până acum. Din cauza preţului exagerat al petrolului, multe companii aeriene vor intra în proces de faliment şi chiar de lichidare în următoarele şase luni. În America, şase operatori low cost au intrat în proces de faliment şi alţi zece vor intra în următoarele luni.

Dacă în 2001 costul unei companii aeriene să zboare un pasager pe o rută europeană, din punt de vedere al kerosenului folosit, era de 57 de dolari, în 2007 acest preţ a urcat la 155. În iunie 2008, acest preţ a ajuns la 299 de doalri pe o singură rută. O cursă Londra-Bucureşti, dus-întors, costă aproape 600 de dolari numai kerosenul. Din această cauză, mai mulţi operatori low cost şi-au închis uşile, cu excepţia celor care au deja o mărime considerabilă şi posibilitatea de a strânge cash în aceste momente grele prin vânzarea de bunuri acumulate. Urmează o perioadă de falimente masive ale micilor operatori aerian. Rezultatul imediat pentru consumator în următoarele şase luni va fi o creştere în preţul biletelor marilor operatori, cu până la 40%.

O serie de costuri vor fi adăugate biletelor de zbor, cum ar fi, plata unei taxe pentru primul bagaj de zbor, plata băuturilor răcoritoare, plata alunelor, si chiar plata apei, a toaletei şi pentru greutatea calătorului. Aviaţia va deveni în foarte scurt timp ceva ce nu a fost niciodată. Marile companii vor deveni extrem de agresive pentru a sta la suprafaţă şi vor lucra împreună pentru asta. Singura piaţă care încă merge profitabil este piaţa transatlantică. Un bilet ce costă 900$ pentru un zbor transatlantic, va urca la 1.500$, în următoarele patru luni.

EVZ: Care este părerea ta cu privire la afacerile dezvoltate în România, pe segmentul curselor aeriene comerciale?
C.C: Marketul aviatic comercial românesc este unul destul de simplu la ora actuală. Este dominat de două componente. Prima ar fi zborurile operatorilor vest europeni (companii naţionale) "in code sharing" cu Tarom în sistem "hub-destinatie-hub", precum şi ale Taromului în acelaşi sistem. Cea de-a doua, zborurile operatorilor low cost făcute către locaţiile cu cei mai mulţi emigranţi români în sistem destinaţie-destinaţie.

Adăugam câteva zboruri interne şi avem o imagine destul de completă a aviaţiei comerciale în România.

Piaţa est-europeană se află la un moment de cumpănă în dezvoltarea aviaţiei comerciale. Europa de Est este al treilea "emerging market" la nivel mondial. Primul îl reprezintă bineînţeles, China şi India, unde regăsim o treime din populaţia lumii şi o explozie economică susţinută. Al doilea market este America de Sud, unde necesitatea dezvoltării rutelor a devenit un război al marilor companii aeriene americane.

Pe al treilea loc se află Europa de Est, unde creşterea economică este mai mare decât a restului Europei, infrastructura a început să se pună la punct şi operatorii aviatici sunt foarte puţini. Odată cu deschiderea zborului aerian "Open Skies Agreement", Europa de Est a devenit un punct cheie al conectarii Asiei şi Orientului Mijlociu de Europa de Vest şi de Americi. Bucureştiul poate reprezenta un hub strategic, şi spun asta din doua motive.

Primul ar fi locaţia pentru noii operatori low cost transatlantici, care ar putea acoperi China şi India cu conectare la Bucureşti. Cel de-al doilea motiv, preţul. Cu hangare de întreţinere la Bucureşti şi piloţi români, preţurile ar scădea considerabil. Datorită tratatului "Open Skies" firma proprietară poate fi localizată oriunde în lume sau poate fi chiar o companie existentă. De exemplu, o companie cu sediul şi operaţiile în Hong Kong îşi poate aranja hangarele de întreţinere şi angaja piloţi români pentru a zbura pe ruta Hong Kong–New York, JFK. În locul costurilor din New York, Hong Kong sau oricare alt oraş vest European, Bucureştiul poate reprezenta o soluţie viabilă.

EVZ: Cum este perceput un student român în SUA?
C.C:
Ca oricare alt student. În facultăţile americane există o multitudine de studenţi internaţionali care şi-au câştigat dreptul de a studia prin burse primite din partea facultăţii sau prin burse primite din partea unor organizaţii care reprezintă ţara de origine a studentului. Ceea ce ştiu este că într-o facultate clasată pe locul întâi în lume, cei care îşi câştiga dreptul de a fi acolo au nu numai o valoare de respectat, dar sunt viitorii adversari în lupta pentru poziţiile corporate. De accea, înţelegerea şi acceptarea există, pentru că sunt mulţi din toate colţurile lumii, dar competiţia este dură şi permanentă.

EVZ: Cât de mult ai simţit, ca student, statutul de emigrant?

C.C: Înainte de a a veni în Florida, în 2002, am locuit timp de patru ani în Germania. Înainte de a emigra, mulţi nu se gândesc la acestă întrebare, dar cu timpul, poate deveni motivul numărul unu de a te întoarce în ţară. Şederea în Germania a fost grea tocmai din cauza statutului de "auslander" care ţi se ataşează oriunde ai fi.

Chiar şi cu rezidenţa definitivă pe care am luat-o de mai bine de 8 ani, oriunde aş fi interacţionat cu societatea germană mă simţeam catalogat ca auslander. Oricât de multe servicii aduse comunităţii în care trăiam sau câţi prieteni îmi făceam, zi de zi simţeam acest statut. Am început cu Germania tocmai pentru a scoate în evidenţă diferenţele dintre Europa şi America.

Cu toţii ştim că America este o ţară a imigranţilor veniţi de pretutindeni, dar cei care au trăit aici ştiu că în fiecare zi te loveşti, oriunde ai fi, de accente. Nu există zi să nu întâlneşti oameni veniţi din alte părţi ale lumii, care vorbesc engleza americană cu un accent ce arată că sunt prima generaţie de imigranţi. În acest fel, te simţi în largul tău imediat. Adaptarea se face aproape instantaneu, iar pentru mine, un om destul de afectat de acest aspect al vieţii în Germania, m-am simţit foarte bine primit în America.

Asta nu are legătură neaparat numai cu felul de a fi al oamenilor, pentru că întâlneşti oameni foarte prietenoşi şi înţelegători în ambele ţări. Diferenţa cea mai mare este a propriei percepţii, nu mai eşti diferit într-o mare de oameni străini, ci cei de lângă tine îţi sunt asemenea.

Apoi, dacă te simţi intimidat de a doua sau a treia generaţie de imigranţi, care pot fi consideraţi americani în toată regula, care vorbesc fără accent şi sunt "băştinaşi" şi ar putea face o glumă pe seama accentului tău, nu trebuie decât să le pronunţi numele lor de familie, pe care adesea nu îl pronunţă nici ei corect ( Waguespack, Gushva, Raghavan, Schliepper, Wong). Astea sunt doar câteva nume de profesori de origine americană, la a doua sau a treia generaţie din facultatea mea.

Din punctul acesta de vedere, nu ai de ce să îţi faci griji aici. Din punctul de vedere al vizelor de lucru, al programului de lucru temporar OPT, birocraţia este mare şi regulile sunt dure pentru imigranţi.

EVZ: Ai reveni în România?
C.C:
Cu siguranţă. Acesta este şi planul meu. Mi-am făcut facultatea, după care m-am specializat în Masterat. Acum intenţionez să adun experienţa necesară de lucru, pentru a mă întoarce format în România.

Din cât ţin legătura cu ţara, observ că există o lipsă a oamenilor formaţi şi gata să implementeze o procedură de success în afaceri. Nu există o lipsa de oameni talentaţi, nu exista o lipsa de oameni educaţi, ci lipsa a unui sistem modern de formare în afaceri. Ucenicia se face pe lângă un maestru care te formează, iar maestrul la rândul lui predă mai departe un sistem învăţat.

În România, din punct de vedere al afacerilor în aviaţie, maeştrii au fost formaţi în 8-10 ani după revoluţie, predând mai departe ce au învăţat atunci. Sunt încă puţini maeştri formaţi în sisteme cu prestigiu sau cu vechime, de aceea mulţi tineri prefera ucenicia în sisteme bine formate. Vorbim acum de tinerii dornici de carieră şi specializare, nu de numărul mare plecat în străinătate să facă un bănuţ. De aceea, consider că odată cu o formare solidă, aici în cel mai bun sistem din lume o să am multe de adus în Romania.

Schimbarea nu ţine numai de mine, ci de cei ca mine, care se vor întoarce şi vor aduce un alt val. Pentru mine, o întoarcere acum, după o specializare cred că ar fi o greşeală, poate fatală, în formarea mea. În afaceri, în România, există multe vulpi bătrâne şi iscoade care te pot face repede să-ţi pierzi felul, însă odată format, venit pe poziţia şi la timpul potrivit alături de alţii ca mine, există posibilitatea unui nou val în România.

EVZ: Ai avut momente în SUA în care te-ai simţit cu adevărat mândru că eşti român?

C.C: Foarte multe momente. Steagul României şi al Uniunii Europene le am în camera, deasupra capului şi ori de câte ori un român căştigă sau iese în evidenţă prin profesionalismul muncii lui, simt că mă reprezintă şi pe mine, ca şi pe toţi ceilalţi români de pretutindeni. Este un sentiment mult mai intens, pe care românii din străinătate îl simt faţă de cei de acasă.

EVZ: Ce şanse profesionale ţi-a oferit emigrarea în SUA?
C.C:
Tot ce vă spun se datorează educaţiei de aici. Am avut privilegiul de a studia la cea mai bună facultate aviatică din lume. Este şi una dintre cele mai scumpe. Ca dovadă, studenţii cu cele mai mari împrumuturi făcute pentru studii din America se regăsesc la Embry-Riddle Aeronautical University.

Când vine vorba de specializarea mea, Masters of Business Administration in Aviation, Area of Concentration Finance, suntem 12 absolvenţi. Ca şanse profesionale nu pot spune decât că în industria aviatica, numele Embry Riddle îţi deschide uşile. Suntem cei mai bine pregătiţi din lume şi nu suntem modeşti cu asta.

Când acum două luni Continental Airlines (a patra companie ca mărime din lume a pus la bătaie patru locuri în departamentul Finance, au fost intervievaţi 1.000 de candidati, apoi reduşi la 500, apoi la 120 şi după al patrulea interviu 28, care am zburat în Houston, într-un jet privat al companiei. Din 28, 12 erau Embry-Riddle, 6 MIT, 3 University of Texas A&M, 3 University of Bristol, 2 Stanford si 2 Harvard JFK School of Business. După testele pe probleme de finanţe şi încă trei interviuri, clasamanetul era: de la locul 1 la 6 de la facultatea mea, ERAU, locul 7 de la MIT, locul 8 de la Harvard, locurile 9 şi 10 tot de la facultatea mea, ERAU. Nu am reuşit să primesc poziţia, dar am fost clasat pe locul 6 din cei 1.000.

A fost o reuşită bună pentru mine şi facultatea noastră. Astăzi, mă aflu în ultimii patru pentru două poziţii asemănătoare la US Airways, a şasea companie aviatică din lume. E greu să pierzi, dar este un sentiment extraordinar să te baţi cu cei mai buni.

EVZ: Ai interacţionat cu comunităţile românilor din SUA?
C.C: Da. În Daytona nu locuiesc mulţi români. Ştiu în jur de 20-30 de familii şi petrecem multe sărbători împreună. Singura comunitate mai mare cu care interacţionez ar fi cu cea a românilor din Miami. Există peste 30.000 de romani în Miami şi de Paşti am fost la biserica românească ortodoxă din Hollywood, la 10 minute de Miami.

A fost deosebit să vezi o mare de români, poate 2.000-3.000, de la elevi, la bătrâne cu basmale şi copii care aleargă. Toţi vorbeau româneşte în jurul meu. Te simţi deosebit. Bineî nţeles că pentru atâţi români trebuie să existe şi un restaurant românesc, tot în Hollywood, numit Transilvania, unde am mâncat masa de Paşte. Am avut senzaţia pentru câteva ore că sunt acasă. A fost plăcut.

EVZ: Ai regretat decizia de a plecat din România?
C.C: Nu. Nu sunt nici complet alienat de ţară. În fiecare an mă întorc o dată sau de două ori şi petrec în jur de o lună cu familia. Cu ocazia asta am putut observa evoluţia econimiei româneşti şi a românilor în afaceri. Plecarea este grea, de fiecare dată, dar ştiu că dacă nu o fac nu voi deveni tot ceea ce pot să devin.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.