Revoluția mea – I

Revoluția mea – I Sursa: Arhiva EVZ

În decembrie 1989 eram soldat în termen. Mai înainte de orice trebuie să relatez contextul în care viața m-a adus în acele zile pe străzile Bucureștiului. Fiindcă din punct de vedere legal ar fi trebuit să mă aflu în lăuntrul înprejmuirii cu sîrmă ghimpată aflată în județul Giurgiu, între Herești și Hotarele.

Conform documentelor semnate de comandantul acelui lagăr de muncă disimulat în unitate de geniu, colonelul Eugen Putinică, mă aflam în concediu. Altfel spus, trebuia să mă găsesc în micul apartament din Focșani unde trăisem pînă la încorporare alături de părinți și de sora mea.

Profitînd de lipsa din așa-zisa unitate a asupritorului meu psihic și moral, maiorul Lazăr, am falsificat acel carton care se numea fișă de evidență – cea care documenta evenimentele semnificative din viața oricărui militar în termen – și mi-am acordat încă un concediu de 25 de zile pe care comandantul unității l-a semnat fără să clipească.

Așa se face că de pe 9 decembrie am stat seară de seară lipit de tatăl meu ascultînd Europa Liberă. Urma să fac cale întoarsă spre acel loc nenorocit pe data de 5 ianuarie. Tata dădea cîte un boost tranzistorului atașîndu-i cabluri care să țină loc de antenă și care să ofere un sunet cît mai clar. Așa se face că am fost tot timpul la curent cu evenimentele.

Ne puteți urmări și pe Google News

La Europa Liberă se vorbea deja despre iminenta cădere a lui Ceaușescu și a regimului comunist în totalitatea lui. În seara zilei de 21 decembrie am hotărît să fac cale întoarsă spre barăcile de la canal. Nu bănuiam ce avea să urmeze. Mă temeam însă de o mobilizare care să ducă la întoarcerea tovarășului Lazăr din concediu, lucru care ar fi condus fără doar și poate la judecarea mea și la încartiruirea într-un batalion disciplinar, un soi de închisoare militară.

Am luat un tren seara din Focșani care avea să ajungă pe peroanele aproape pustii ale Gării de Nord undeva în jurul orei 4 dimineața a zilei de 22 decembrie. Era mai multă miliție și armată decît civili. După cîteva minute, în timp ce mă îndreptam spre sala de așteptare am fost abordat de un colonel bătrîn însoțit de patru inși îmbrăcați în haine militare învechite și înarmați cu puști la fel de învechite care aveau așezate la vîrf baionetele.

Era evident că cei patru erau muncitori sau orice altceva în afară de militari. Am fost legitimat de bătrînul colonel care s-a recomandat a fi comandantul Gărzilor Patriotice din București. Am devenit suspect pentru tovarășul cu trei stele pe umeri după ce m-a întrebat dacă am fost chemat la unitate înainte de consumarea concediului iar eu i-am mărturisit senin că nu a fost vorba despre așa ceva.

Drept urmare am fost dat pe mîna unui tablagiu de la miliția căilor ferate și dus într-o încăpere din gară. Undeva, după prînz, am fost urcat într-o dubiță în care mai erau cîțiva soldați și lăsat vreo două ceasuri mai tîrziu pe bulevardul Banu Manta, în actualul sediu al primăriei sectorului 1. Am fost imediat luat în primire de un căpitan, pe nume Ciorobea, un tip fricos, umil și docil căruia îi tremurau picioarele în fața civililor care se aflau deja la comandă. În interiorul clădirii se mai aflau în afara căpitanului Ciorobea încă un sergent major, bătrînul colonel de la Gărzile Patriotice, doi dintre gealații care îl însoțiseră dimineață, în Gara de Nord și vreo 10-15 civili care preluaseră comanda revoluției.

Singura figură cunoscută mie era cea a actorului Costel Constantin, cel care era șeful informal al grupului alături de un alt ins care a coborît monumentala scară interioară ordonînd cu voce tare tuturor celor care dețineau arme să le ducă la picior. Acesta din urmă exhala alcoolul consumat din belșug. Am fost supus unui nou interogatoriu venit atît dinspre militari cît și dinspre civili.

După ce s-a sfîrșit interogatoriul mi-a fost înmînat un pistol mitrallieră nou-nouț, cu sectorul plin și mi s-a făcut un mic instructaj prin care mi s-a explicat că arma nu execută decît foc cu foc. Apoi am fost dus la mezanin la o fereastră care dă și astăzi spre liceul Neculce. Lipit de acesta era o casă cu gard și poartă de fier.

Civilul care m-a însoțit la așa-zisul post mi-a cerut să trag fără somație în oricine intră sau iese pe poarta imobilului. Mi-am petrecut întreaga noapte de 22 spre 23 decembrie în șezut, în acel loc. Nici măcar pentru o clipă nu mi-a trecut prin minte să scot vreun glonț pe țeavă. Cine a făcut-o, să fie sănătos!

Va urma