Revine coșmarul restricțiilor. Valul 5 nu s-a încheiat, o nouă tulpină ar putea lovi din toamnă. Rafila: ”Creșterea se observă în toată Europa”
- Maria Miron
- 24 martie 2022, 22:56
În cadrul unei conferințe desfășurate la Iași, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, explică faptul că nu putem vorbi despre emergența unui nou val pandemic, atâta vreme cât nici valul 5 nu a dispărut. Ministrul Rafila declară că nu este „partizan al restricțiilor” și consideră că purtarea măștii nu este o restricție, ci un mijloc de protecție pentru populație, asta după ce a condamnat declararea neconstituționalității măștii de către CCR.
Având în vedere faptul că restricțiile din România au fost ridicate, Alexandru Rafila atrage atenția asupra creșterii numărului de infectări ce s-ar putea înregistra în următoarele săptămâni. De aceea, ministrul recomandă cetățenilor să continue să respecte măsurile impuse anterior, precum purtarea măștii ori evitarea zonelor aglomerate.
„Valul 5 nu s-a terminat, am ridicat restricțiile atunci când aveam 4.000 de cazuri pe zi. E clar că este o transmitere comunitară și e o continuare a aceluiași val 5, creșterea se observă în toată Europa. Sperăm să intrăm pe un trend descrescător după câteva săptămâni de creștere, ca vara să decurgă fără probleme”, a transmis Alexandru Rafila.
O nouă tulpină ar putea apărea în România, din toamnă
Ministrul Rafila declară că nu este „partizan al restricțiilor” și consideră că purtarea măștii nu este o restricție, ci un mijloc de protecție.
„Am propus o intrare etapizată în perioada de relaxare, utilizarea măștii este un mijloc de protecție individuală. Recomandarea mea este să se poarte mască în mijlocul de transport în comun – e foarte importantă acolo, în aglomerații, unde e și riscul cel mai mare de transmitere”, spune ministrul.
Vaccinarea rămâne, conform ministrului Sănătătii, cea mai bună modalitate de prevenire a bolii. Totuși, și purtarea măștii contribuie la acest aspect.
„Atrag în continuare atenția asupra faptului că vaccinarea este cea mai bună măsură de prevenție și recomand purtarea măștii în spațiile închise, aglomerate și în special în mijloacele de transport în comun. De altfel, am vorbit cu oameni care merg zilnic cu metroul în București și mi-au spus ca aproape trei sferturi dintre călători poartă masca de protecție”, transmite Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.
După ce CCR a declarat măștile de protecție neconstituționale, Rafila a explodat
Alexandru Rafila a explodat pur şi simplu în contextul deciziei CCR care a hotărât că OUG în privinţa măştii de protecţie în spaţiile deschise este neconstituţională. Ministrul Sănătăţii s-a revoltat și a transmis un mesaj clar pentru toţi românii.
Acesta a spus că utilitatea măștii este de a proteja cetățenii atunci când ne confruntăm cu o transmitere comunitară a virusului.
Din acest motiv, Rafila declarat că decizia CCR nu are nicio importanță din perspectiva protejării populației împotriva pandemiei.