Micii sunt nelipsiți de pe grătarul românilor, fie iarnă, fie vară. Nici în zilele caniculare, micii nu lipsesc din meniu. Dacă nu doriți să-i cumpărați din comerț, îi puteți prepara acasă. Astfel, veți fi siguri că nu veți avea surprize neplăcute.

Cu toate că rețeta de bază își are originea în Balcani, provenind din Serbia, dar cu influență otomană, dar întâlnindu-se și în Grecia sau Turcia, de unde a fost preluată de bucătăria românească, astăzi micii sunt recunoscuți ca fel de mâncare independent.

O legendă spune că mititeii ar fi fost inventați în secolul al XIX-lea într-o seară la hanul La Iordachi din București, binecunoscut pentru cârnații săi, când bucătăria a rămas fără învelișuri. Dovedit, ei au fost mai întâi oferiți, în 1902, la restaurantul bucureștean „Caru' cu bere”, conținând numai carne de vită. La acea vreme s-a determinat că un kilogram de carne tocată trebuie să conțină cel puțin trei grame de bicarbonat de sodiu. În jurul rețetei s-au țesut, însă, adevărate legende.

Rețeta de mici, veche de 100 de ani

Potrivit specialiștilor în gastronomie, cea mai bună rețetă este cea dezvăluită, în 1920, de bucătarul de la „Caru' cu bere”:

„Mititeii sunt un produs culinar din carne de vită, în stare finită de şapte până la opt centimetri şi la o grosime de cam trei centimetri, ce se servesc ori ca o gustare între mese la o halbă de bere, ori ca entrée, ori ca fel de mâncare de sine stătătoru.

Ei îşi au originea în Balkan, provenind din Serbia, dar se întâlnesc şi în Grecia şi Turcia, de unde au fost preluaţi de bucătăria românească. Cum le spune şi numele, sunt nişte rulouri mici, fiind şi numiţi astfel: mici, în Regat, din carne cu mirodenii, având menirea să încânte gustul mesenilor. Se servesc numai proaspăt prăjiţi pe grătar de jar, fie cu tacâm, ori la scobitoare sub formă de gustare.

Se ia cărniţă de vacă de la gât, fără a se îndepărta grăsimea şi se dă de două ori prin maşină, pentru a se mărunţi cât mai bine şi cât mai uniform. Dacă va fi carnea prea slabă, se va adăuga ceva seu de vacă sau din lipsa acestuia chiar de oaie, ca la 100 până la 150 de grame pe fiecare kilogram cântărit de carne. Nu se va lua în nici un caz slăninuţă, costiţă sau carne de porc, care nu fac decât să strice gustul şi să ia din minunata savoarelor a mititeilor”, i-a scris bucătarul unui apropiat, cu menținea să mențină secretă rețeta.

Rețeta de mici a bucătarului de la „Caru' cu bere”

Se fierbe o zeamă din oase de vacă cu măduvă, care se scade bine, din 500 grame de oase la fiece kilogram de carne. Se pregătesc pentru fiecare kilogram de carne mirodenii şi condimente după cum urmează: • 8 grame de piper proaspăt pisat mărunt • 12 grame de cimbru uscat cât mai proaspăt pisat mărunt • 4 grame de enibahar pisat mărunt • 2 grame de coriandru pisat mărunt • 2 grame de chimion turcesc pisat mărunt • 1 gram de anis stelat pisat mărunt •8 grame de bicarbonat de sodiu • 1 linguriţă de zeamă de lămâie • 1 lingură de untdelemn • 1 căpăţână bună de usturoi aromat şi nu din cel iute

La cantităţi mai mari de cinci kilograme, se va adăuga pentru fiecare alte cinci kilograme de carne, câte o măsură mai mult din mirodeniile pomenite. Se frământă carnea într-un vas pe măsură timp de un ceas, adăugând la început bicarbonatul de sodiu, care se stinge cu zeama de lămâie. Jumătate din zeama de oase şi toate celelalte condimente, afară de usturoi, se adaugă treptat, uniform şi puţin câte puţin.

Amestecul se acoperă şi se dă la rece o zi şi o noapte, după care se scoate, se lasă câteva ceasuri la dezmorţit şi se mai frământă o dată preţ de o jumătate de ceas cu restul de zeamă de oase dezmorţită. Se face un mujdei de usturoi cu apă călduţă dintr-o căpăţână pentru fiecare kilogram de carne, care se lasă la tras o jumătate de ceas. Se stoarce mujdeiul de usturoi într-un tifon, se adaugă sucul de mujdei şi se mai frământă odată amestecul preţ de un sfert de ceas.

Se dă din nou la rece până a doua zi. Preţ de trei ceasuri înainte de a fi prăjiţi şi serviţi mititeii, se scoate amestecul de la rece, pentru a se încălzi şi muia. După trei ceasuri sau când s-a dezmorţit amestecul, se formează mititeii ca de un deget mare lungime şi ca de două degete grosime, se ung cu untdelemn pe toate părţile şi la capete şi se lasă sa stea la zvântat un ceas.

Se prăjesc pe jar iute de lemne sau cărbune, ungându-se din când în când cu mujdei, aşa ca sa prindă o crusta rumenă de jur împrejur. Gratargii noştri întorc fiecare mititel doar de trei ori până este prăjit. La prăjit mititeii vor scădea puţin, de unde şi denumirea lor, sau cea de mici. Nu se lasă să se pătrundă, ca să nu se usuce sucul care conţine savoarea condimentelor. Daca se prăjesc la foc prea mic, mititeii scad prea tare, se usucă, lapădă tot sucul aromat şi devin seci. Doar şi numai aşa veţi obţine mititei savuroşi cum se zice că numai la noi sunt”.

De-a lungul timpului, multe restaurante ar fi preluat rețeta, ar mai fi adaptat-o, însă nimeni nu recunoaște. Toate se laudă cu rețeta proprie, ținută la secret.