Tăriceanu susţine că decizia a fost luată din cauza atitudinilor din ultima perioada a lui Daniel Constantin, care a ales să “devină un cântăreţ pe faţă al binomului şi al trinomului”.
”A fost luată după o lungă discuţie această decizie. Votul a fost extrem de clar, 86 de voturi pentru. Şi eu m-am abţinut la acest vot. E de neconceput, chiar şi pentru un co-preşedinte, să se opună deciziei organizării unui Congres, deşi mai mult de jumătate dintre filiale au luat această decizie. Asta înseamnă că nu mai reprezintă acest partid. Discurul politic şi agenda politică a lui Daniel Constantin e într-o divergenţă totală cu ceea ce a făcut ALDE.
Că partid liberal, ALDE a fost cea mai puternică voce care a apară drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Am criticat instituţiile represive, de forţă, în care instituţiile democratice au fost îndepărtate de la luare deciziilor. În timp ce noi milităm pentru revenirea la normele fundamentale, el a devenit un cântăreţ pe faţă al binomului şi al trinomului. Drumurile noastre s-au despărţit politic în acest fel. Colegii nu au acceptat să fie reprezentat în acest fel în Guvern, care se prezintă că un tehnocrat. Politică tehnocrată se poate face în guvernele tehnocrate, dacă vor ajunge vreodată la putere. A ameninţat liberalismul partidului.
O să comunic colegilor din coaliţie, cât şi premierului Sorin Grindeanu. Noi discutăm despre funcţia în guvern, nu cea de co-preşedinte.”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu.