Regina Elisabeta a-II-a o va primi pe Jill Biden la Castelul Windsor. Când se va petrece marele eveniment
- Antonia Hendrik
- 11 iunie 2021, 09:47

Regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a îi va primi pe președintele american Joe Biden și pe prima doamnă Jill Biden la Castelul Windsor pe 13 iunie, a anunțat joi Palatul Buckingham.
Este al 13-lea președinte al SUA cu care se întâlnește regina
Momentul vizitei nu a fost încă specificat, dar se știe că regina ia ceaiul de după-amiază în jurul orei 16:00. Aceasta va fi prima întâlnire între regină și președintele SUA de la moartea soțului ei, prințul Philip, în aprilie.
Vizita vine în condițiile în care Joe Biden va participa la summit-ul G7 din Cornwall, Anglia, care va avea loc în 11-13 iunie. Summit-ul G7 din Cornwall este, de asemenea, prima vizită a președintelui SUA în străinătate de când a preluat mandatul, în ianuarie, și cel mai mare eveniment diplomatic față în față de la izbucnirea pandemiei COVID-19.