Regii treceau în evul mediu, în toate ţările, drept nişte personaje sacre şi, cel puţin în unele ţări, drept taumaturgi, care vindecau cele mai infecțioase boli trecând peste ceea ce azi, în vreme de pandemie de COVID-19, numim distanțarea socială.

Despre regii Franţei cronicarii spuneau că putea să vindece toate bolile, nu doar scrofuloză. „Puterea divină i-a acordat acestui om perfect o foarte mare graţie, aceea de a vindeca trupurile; atingînd cu mîna lui prea cucernică rănile bolnavilor şi însemnîndu-le cu semnul sfintei cruci, le scăpa de durere şi de boală", spunea călugărul Helgaud, despre Robert al II lea.

Practic analele spun că acest rege, dar şi Ludovic al VI lea şi Filip I ar fi vindecat şi lepra, epilepsia, dar chiar şi ciuma bubonică.

Personaje sacre

Secole de-a rândul, regii Franţei şi cei ai Angliei au „atins scrofulele" - ca să folosim o expresie clasică pe vremuri; trebuie să înţelegem că ei pretindeau să vindece - prin simplul contact al mâinilor lor - bolnavii atinşi de această maladie; cei din preajma lor credeau de obicei în puterea lor medicinală.

De-a lungul unei perioade doar cu puţin mai scurte, regii Angliei au fost văzuţi împărţind supuşilor, şi chiar dincolo de marginile statelor lor, nişte inele (acele cramp-rings) care, fiindcă fuseseră sfinţite de ei, căpătaseră, după cum se credea, puterea de a reda sănătatea epilepticilor şi de a le potoli durerile musculare.

Aflându-se la Bologna ca oaspete al lui Leon X, Francisc I, în decembrie 1515, a pus să se anunţe public că va atinge bolnavii, şi chiar i-a atins în capela palatului pontifical; printre alţii, pe un episcop polonez.

Chiar şi la Roma, în capela Sfintei Petronilla, la 20 ianuarie 1495, Carol al VlII-lea a atins cam 500 persoane, iscând la italieni - dacă e să-l credem pe panegiristul său Andre de la Vigne- „o extraordinară admiraţie".

Francisc I îi demonstrează proaspetei soții

Zilele în care regele binevoieşte să facă oficiul de taumaturg sunt bineînţeles, în principiu, principalele date ale anului religios, de altfel în număr variabil. Intrarea în biserică, Floriile, Pastele sau una din zilele din Săptâmîna mare, Rusaliile, înălţarea, Ziua Domnului, Adormirea Maicii Domnului, Naşterea Sfintei Fecioare, Crăciunul; în mod excepţional, o sărbătoare străină calendarului liturgic; la 8 iulie 1530, celebrându-şi la Roquefort, lângă Mont-de-Marsan căsătoria cu Eleonora de Austria, Francisc I i s-a arătat noii regine a Franţei în toată strălucirea miracolului ereditar.

Datorită sistemului de grupare, după selecţia obişnuită făcută de medicul curţii, regele găseşte adunate, la momentul prevăzut, adevărate mulţimi, adeseori mai multe sute de persoane. Prin aceasta, ceremonia capătă un caracter deosebit de impunător.

Înainte de a începe, de fiecare dată, regele se împărtăşeşte: sub cele două specii, aşa cum trebuie, conform privilegiului dinastic ce părea să afirme caracterul sacru al monarhiei franceze şi al darului de vindecare.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric