Reghecampf, prima victorie în fața Anamariei Prodan. Impresara, bună de plată
- Cristian Raducanu
- 26 iulie 2024, 22:08
România. Anamaria Prodan și Laurențiu Prodan nu mai formează o familie de mai bine de trei ani, însă scandaluri au tot fost între ei. Ca mai în toate căsniciile eșuate, averea acumulată în timpul căsătoriei este principalul motiv pentru care cei doi încă mai țin prima pagină a tabloidelor.
Anamaria Prodan pierde o primă luptă cu Reghecampf
Divorțul dintre Anamaria Prodan și Reghecampf încă nu s-a terminat, dar Reghe a obținut o primă victorie în instanță în procesul în care impresara a fost acuzată că și-a defăimat fostul soț. Impresara, la bază este avocat, trebuie să-i plătească fostului ei partener 5.000 de lei.
În cazul în care nu va dori să facă acest lucru poate ataca decizia instanței în termen de 30 de zile la Judecătoria Buftea. Pe lângă despăgubirea de 5.000 de lei, o nimica toată pentru impresară, Anamaria Prodan este obligată să nu mai posteze pe social media afirmații defăimătoare la adresa fostului soț.
Scandal pe bunurile acumulate în timpul căsniciei
Ultimul scandal dintre cei doi a pornit de la un skijet, pe care Anamaria Prodan l-a dus la reparat, deși în acte aparține fostului soț. Motiv pentru care Laurențiu Reghecampf s-a prezentat cu poliția la domiciliul impresarei pentru a-și recupera bunul. Scandalul a atins cote maxime când impresara a ajuns la domiciliu și a fost confruntată cu Poliția.
Pusă în fața faptului împlinit, agentul FIFA a scos telefonul și a început să filmeze toată scena. Ulterior, episodul a fost încărcat pe rețelele de socializare. Însă a fost șters după ce instanța i-a dat câștig de cauză lui Reghe în dosarul de defăimare.
Anamaria Prodan regretă episodul cu poliția
La câteva zile după scena cu poliția, Anamaria Prodan a fost invitată la emisiunea lui Capatos unde a fost ceva mai moderată. Vedeta a recunoscut că nu ea a fost cea care și-a dorit scandalul, dar a rămas cu un gust amar după momentul respectiv, mai ales că skijetul nu ar fi proprietatea lui Reghecampf.