Anamaria Prodan, învinsă în instanță. Sunt mulți bani la mijloc

Anamaria Prodan, învinsă în instanță. Sunt mulți bani la mijloc Anamaria Prodan. Sursa: Youtube

Anamaria Reghecampf și Dennis Man continuă lupta în instanță. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis rejudecarea procesului deschis de impresară. Astfel, Dennis Man nu este obligat să plătească despăgubiri către agentul FIFA.

Continuă conflictul dintre Anamaria Prodan și Dennis Man

Cunoscuta impresara l-a dat în judecată pe Dennis Man, invocând faptul că acesta nu a respectat prevederile contractuale semnate între părți. Astfel, transferul la Parma al acestuia a avut loc prin intermediul familiei Becali.

În instanță, Anamaria Prodan i-a cerut fotbalistului despăgubiri de 350.000 de euro. Scandalul dintre cei doi pare departe de a lua sfârșit. După ce agentul FIFA a câștigat în primă instanță, fotbalistul a făcut recurs.

Procesul va fi rejudecat la Curtea de Apel

Cazul a ajuns în atenția Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, judecătorii au decis ca procesul să fie rejudecat de Curtea de Apel.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Decizie, nr. 1782: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta-pârâtă Reghecampf Anamaria Ionela împotriva deciziei nr. 1423A din data de 2 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă.”, conform deciziei ÎCCJ.

Dennis Man, proces cu Anamaria Prodan

Dennis Man

Anamaria Prodan și Dennis Man nu renunță la război

De-a lungul timpului, agentul FIFA a vorbit despre conflictul cu fotbalistul Dennis Man, precizând că are dovezi incontestabile în acest proces. Totodată, impresara a menționat că decizia a fost amânată ani de zile.

„Justiția din România nu are cum să fie controlată de oricine are gura mare! Există contract clar, semnat de ambele părți. Destul s-a amânat ani de zile”, susținea aceasta.

În instanță, fotbalistul Dennis Man este reprezentat de Andra Argăseală, fiica președintelui de la FCSB. După ce agentul FIFA a câștigat în primă instanță, Victor Becali a declarat că Dennis Man nu a semnat vreun contract cu firma pe care o deține. Fotbalistul a plecat la Parma în schimbul a 11 milioane de euro, iar în perioada respectivă era reprezentat de Anamaria Prodan.

Revista presei