Reformă majoră în Ucraina. Zelenski a aprobat crearea unei noi structuri militare

Reformă majoră în Ucraina. Zelenski a aprobat crearea unei noi structuri militareSursa foto: Ukrinform

Ucraina își restructurează sistemul de comandă și control al forțelor armate, creând noi corpuri de armată pentru o coordonare mai eficientă pe front. Primul corp a fost deja format în jurul brigăzii Azov, una dintre cele mai performante unități ale țării, iar alte două urmează să fie organizate pe baza formațiunilor din Garda Națională.

Specialiștii militari sunt convinși că această reformă va îmbunătăți capacitatea de luptă și răspunsul strategic al Ucrainei.

„Acum e timpul să extindem orizonturile”

Președintele Volodimir Zelenski a aprobat crearea noii structuri militare și numirea a 18 comandanți pentru corpuri de armată, fiecare dintre acestea fiind responsabil de un sector al frontului.

„Timp de trei ani, am acumulat experiență unică în lupte aprige, am efectuat contraatacuri reușite și am devenit cei mai eficienți în utilizarea dronelor pe front.

Am introdus tehnologii, am schimbat abordarea instruirii personalului și am creat cel mai bun sistem de recrutare din țară. Acum e timpul să extindem orizonturile”, a declarat Andri Biletski, comandantul celei de-a Treia Brigăzi de Asalt, potrivit kyivpost.

Zelenski

Zelenski / sursa foto: dreamstime.com

De ce este necesară reorganizarea

În prezent, comanda militară se bazează pe grupări operaționale și operațional-tactice, însă experții consideră că structura pe corpuri de armată va îmbunătăți semnificativ coordonarea unităților pe front.

„Corpurile ar trebui să înlocuiască OSUV și OTUV. Brigăzile ar trebui să fie unite de o istorie comună, tipuri de arme și misiuni similare.

Acum avem un salată de brigăzi diferite și unități atașate care sunt mutate haotic, pierzând coordonarea. Corpul de armată este o structură integrată”, explică Andri Haruk, istoric militar și profesor la Academia Forțelor Terestre din Ucraina.

Provocările unei reforme militare în Ucraina

Deși noua organizare promite o mai bună eficiență, există provocări importante, în special lipsa cronică de comandanți experimentați. Războiul a provocat pierderi grele în rândul ofițerilor de stat major, iar formarea unei noi generații de lideri militari este un proces care necesită timp.

„Nu avem suficienți ofițeri de stat major care să poată gestiona structuri atât de complexe.

Brigăzile noastre au învățat să lupte în mod autonom, dar gestionarea unui corp întreg este cu totul altceva”, recunoaște un colonel din Forțele Terestre.