Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) va prezenta guvernului, săptămâna viitoare, un proiect de hotărâre prin care Nuclearelectrica va deţine participaţia majoritară la compania care va construi Reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, utilizând fonduri alocate de stat din privatizare.
„Miercuri va intra în guvern proiectul prin care se va stabili participaţia majoritară a Nuclearelectrica la proiectul de construcţie a grupurilor 3 şi 4 de la Cernavodă“, a declarat, ieri, ministrul economiei, Varujan Vosganian. El a adăugat că participaţia Nuclearelectrica va fi susţinută cu fonduri din privatizare, fără a menţiona însă şi suma care urmează să fie alocată.
Iniţial, participaţia Nuclearelectrica în acest proiect a fost stabilită la 20%, dar autorităţile au decis ulterior ca operatorul centralei nucleare de la Cernavodă să deţină pachetul majoritar. Decizia a fost luată de autorităţile române după ce deja toate companiile implicate în acest proiect conveniseră asupra procentelor pe care fiecare le va avea în compania mixtă. Anul trecut, şase companii, respectiv CEZ (Cehia), Electrabel (Belgia), Enel (Italia), Arcelor- Mittal (Galaţi), RWE (Germania) şi Iberdrola (Spania), au fost selectate pentru negocieri în vederea formării unei societăţi mixte care să construiască Reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă. (Mediafax)