Opinii EVZ
Războiul comercial SUA-China: spirala prăbușirii reciproce a economiilor. Pulsul planetei
Războiul comercial SUA – China nu a făcut altceva decât să ducă la prăbușirea reciprocă a economiilor, la creșterea dramatică a deficitului american și la scăderea încrederii globale în acordurile comerciale și în predictibilitatea relațiilor cu SUA. Adică a avut exact efectul opus așteptat de Donald Trump, împingând și economia globală – care dădea deja semne că intră într-o perioadă de recesiune – spre frânare a creșterii economice.
Totul a început chiar din campania electorală, când bussinessmanul Trump a realizat că are în față un deficit enorm în comerțul SUA cu terțe piețe, în primul rând cu China – dar în subsidiar și cu UE, Japonia sau Coreea de Sud. Rezultatul a fost un război comercial în care SUA a introdus tarife suplimentare de 10% la oțel și aluminiu, apoi a vizat produse în valoare de 200 miliarde dolari din China, așa cum a vizat automobile și piese de schimb europene. Cu ultima confruntare, a ajuns la un acord cu UE. Japonia pare a fi viitoarea țintă. Dar calculele de acasă nu au ținut. Se vede că astăzi comerțul global înseamnă mult mai mult, un element mult mai complex ce vizează economii întregi, politici monetare și de schimb, fluxuri financiare internaționale și, mai ales, încrederea populației, de unde efectele asupra economiei globale. Asta aviz amatorilor de simplificări în varianta Trump. Iar efectele intervenției cu creșterea de tarife au fost diferite de cele scontate.
Mai întâi, un rol important l-a jucat chiar politica fiscală internă a lui Trump. Președintele SUA și experții săi au redus impozitele și taxele pentru a stimula consumul și creșterea economică. Rezultatul a fost un apetit crescut la investiții, care nu a putut fi blocat de către creșterea taxelor la importurile de mărfuri chinezești. Iar cum prețurile au crescut, și deficitul a crescut în egală măsură.
Astfel, azi cifrele arată astfel: Deficitul comercial a fost, în luna decembrie, de 12,4% iar per total, în 2018, de 891,2 miliarde dolari. Numai tarifele cu China au atins un record de 405 miliarde de dolari anul trecut. E motivul pentru care o înțelegere programată până la sfârșitul lui martie poate începe cu reducerea la jumătate a tarifelor suplimentare pentru mărfurile chineze, mai ales că Donald Trump are nevoie de o victorie aici, după efectul Kim după Vietnam. Negociatorul și reprezentantul pentru comerț al SUA, Robert Lighthizer, ar putea plăti cu slujba.
Din contra, o escaladare a tarifelor, cum fusese promisă pentru 1 martie și reiterată înainte de prorogarea termenului de ultimatum, de la 10 la 25% pentru mărfurile chineze, ar duce la prăbușirea burselor chineze. E adevărat că China poate lesne umbla la moneda remnibi și să compenseze taxele cu valoarea sa, dar până acum nu a făcut-o. Deficitul comercial este un record în ultimii 10 ani, de 621 miliarde dolari, și el marchează politic un eșec pentru Donald Trump. Dacă exporturile americane au crescut cu 148,9 miliarde, importurile au sărit cu 217,7 miliarde dolari - cel mai mare ecart și deficit din 2008, din timpul crizei economice, când SUA a intrat în recesiune. Și dacă exporturile în restul lumii au scăzut cu 1,9%, la 205,1 mld USD, importurile au crescut cu 2,1%, adică 264,9 mld dolari. Pe de altă parte, China a văzut exporturile sale prăbușindu-se cu 20,7% în 2018 și importurile cu 5,2%, de unde și reacțiile piețelor asiatice. Și dacă tarifele fac rău atât Chinei cât și Statelor Unite, ele afectează și comerțul global, și creșterea economică. Deja China a avut în 2018 cea mai joasă creștere din 1990, 6,6%, iar anul acesta e anunțată continuarea frânării, la 6%. E motivul pentru care guvernul chinez a luat măsuri de reducere drastică a taxelor la un nivel de 298 miliarde, pentru a injecta bani în economie și a încuraja, cumva, creșterea. Reducerea de taxe – și de venituri bugetare – se traduce în scăderea taxei pe valoare adăugate la transporturi și construcții, de la 10% la 9% și cea la produsele manufacturiere, de la 16 la 13%. În plus, China a anunțat că va deschide și mai mult piața pentru străini și a inaugurat chiar și un Tribunal Special pentru drepturi intelectuale și de autor, în decembrie. Între cele două state, problemele sunt mult mai complexe. Ele cuprind economia, comerțul, rata de schimb a monedei naționale, diferențe ideologice și contradicții militare. China, în ciuda anunțurilor repetate că depășește SUA, a rămas a doua economie a lumii, în timp ce problemele militare din Marea Chinei de Sud se reflectă nu numai în evaluarea riscurilor globale de către Comunitatea de Intelligence a SUA, ci și în bugetul militar, care crește anul acesta cu 7,5% la 1,2 trilioane de yuani, după ce anul trecut crescuse cu 8,1%.
Tensiunile, la nivel economic, au devenit structurale și pe termen lung, iar pe dimensiune economică, dacă la nivelul comerțului și manipulării monedei lucrurile sunt cât de cât puse pe masă, în zona avansului tehnologic al Chinei, confruntarea pare să se acutizeze, cu componente de nerespectarea drepturilor de autor, hacking și atacuri de spionaj cibernetic, cu furturi de patente și proprietate intelectuală a firmelor americane și chiar cu acțiuni americane de limitare a accesului la tehnologie de vârf pentru China. Cum China are nevoie de microprocesoare americane, microcipuri și semiconductori, va încerca să și le fabrice singură în proiectul Greater Bay Area, o zonă tip Silicon Valley în trei orașe din China.
Bătălia actuală e inegală și jocurile sunt distincte și complexe. China are economie centralizată și planificată de stat, fapt ce o face mai rigidă și incapabilă să reacționeze rapid, dar și foarte solidă, spre deosebire de economia de piață americană. Presiunea asupra sistemului global de către administrația Trump riscă să ducă la prăbușirea economică reciprocă a Chinei și SUA și a tractării întregii economii globale în recesiune.
În rest e obligatorie respectarea regulilor jocului și fie îmbrățișarea unei variante de globalizare economică totală, cu piață liberă, fie o retragere autarhică și izolaționistă din comerțul global, spre economii auto-suficiente. Dar cum producția nu mai este astăzi localizată într-o singură țară iar dependențele globale sunt prezente, izolarea nu mai e o soluție. O descoperă astăzi și Donald Trump, în forma cea mai dură posibil. Iar perseverarea în ideile sale de campanie riscă să-i aducă o criză economică globală de toată frumusețea.
Recomandările noastre
