Ramon Abramovici va rămâne fără 26 de milioane de euro. Canada pune sechestru pe veniturile unei firme a oligarhului rus
- Andra Puiu
- 20 decembrie 2022, 13:27
Guvernul din Canada a început să pună sechestru pe bunurile unei firme deținută de oligarhul rus Roman Abramovici. Compania va rămâne fără 26 de milioane de dolari. Este o măsură luată în contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina.
Mai multe țări atât din Europa, cât și de pe continentul american au luat măsuri împotriva oligarhilor ruși. Au fost confiscate bunurile, dar și iahturile celor mai bogați ruși în încercarea de a-l face pe Vladimir Putin să renunțe la războiul declanșat de Moscova în Ucraina. Este prima sancțiune pe care guvernul din Canada o ia în privința lui Ramon Abramovici.
Ministrul afacerilor externe, Melanie Joly, va depune o cere la un tribunal pentru a confisca definitiv activele societății Granite Capital Holdings. Compania îi aparține lui Ramon Abramovici. În cazul în care instanța va fi de acord cu cererea ministrului canadian, suma de 26 de milioane de dolari va fi utilizată pentru ca Ucraina să fie reconstruită.
Ramon Abramovici va rămâne fără 26 de milioane de dolari
„Oligarhii lui Putin sunt complici la invazia ilegală și barbară a Rusiei în Ucraina. Canada nu va fi un refugiu pentru câștigurile lor ilicite, iar anunțul de astăzi demonstrează determinarea noastră de a ne asigura că elitele rusești plătesc prețul pentru sprijinul acordat regimului brutal al lui Putin”, a transmis viceprim-ministrul canadian Chrystia Freeland printr-un comunicat de presă. Canada a impus sancțiuni în cazul a peste 1.500 de persoane și entități din Rusia, Ucraina și Belarus, informează Reuters.
Abramovici nu a fost sancționat doar de Canada de la începutul războiului din Ucraina. Și Marea Britanie a luat măsuri în privința fostului proprietar al clubului din Premier League Chelsea. Guvernul britanic l-a sancționat pe oligarh încă din luna martie. Marea Britanie i-a confiscat lui Abromivici iahturi, vile, iar conturile sale au fost înghețate.
Cea mai mare lovitură suferită de oligarhul rus a fost pierderea licenței de conducător al lui Chelsea. Echipa nu a putut să vândă bilete pentru ca suporterii să fie alături de jucători în meciurile oficiale. De asemenea, veniturile echipei au fost reduse. Chelsea a avut o limită de 24.000 de euro pentru deplasările echipei. Aceste lucruri s-au întâmplat în timp ce Chelsea deținea titlul de campioană a Europei și juca în fazele finale ale Champions League.