Banca Internațională de Investiții, având sediul la Moscova, se mută la Budapesta. Parlamentul ungar a dezbătut miercuri acordul internațional de stabilire a noului sediu al băncii.

Propunerea de a introduce noul acord internațional cu Rusia în sistemul juridic maghiar conține o serie de detalii neobișnuite care oferă o serie de drepturi suplimentare Băncii Internaționale de Investiții (IIB), care este succesorul legal al Comecon și al băncii fostei organizații economice sovietice, informează G4media.ro.

Toate costurile ce vor fi legate de mutarea băncii vor fi suportate de către cetățenii maghiari.

Acordul conține o serie de imunități care să garanteze că statul maghiar nu va putea să intre în clădire fără autorizație prealabilă, deoarece IIB va beneficia de un statut juridic similar cu misiunile diplomatice și birourile organizațiilor internaționale. 

Ungaria trebuie să asigure un anumit număr de polițiști care să păzească sediul băncii, dar aceștia nu vor putea intra în clădire decât în baza unei invitații prealabile.

Autoritățile maghiare vor putea intra în clădire numai cu consimțământul explicit al Băncii, după regulile și în condițiile stabilite de Bancă. 

Mai mult decât atât, activitățile IIB vor fi scutite de: toate procedurile și investigațiile autorității financiare, toate standardele de raportare financiară, orice obligație de a se înregistra sau de a obține o autorizație prealabilă pentru activitățile lor, orice procedură juridică efectuată de administrația maghiară sau de sistemul judiciar, cu excepția cazurilor în care Banca a renunțat la imunitate, toate taxele, impozitele sau restricțiile la import-export.

Una dintre prevederile care atrag atenția este legată de faptul că personalul IIB și familiile acestora vor beneficia de o imunitate diplomatică completă. 

Opoziția maghiară a numit IIB „calul troian al lui Putin” și a spus că nu există garanții că acest lucru nu va permite oamenilor care pot reprezenta riscuri pentru securitatea națională să aibă acces în Ungaria. 

Banca va fi deschisă în a doua jumătate a anului 2019. Se preconizează că întreaga procedură de mutare va fi încheiată în doi sau trei ani.

 

Te-ar putea interesa și: