De ziua lui, președintele Chinei a primit un cadou neașteptat, din partea lui Vladimir Putin. Mesajul transmis de liderul de la Kremlin
- Andrei Călin
- 16 iunie 2019, 09:32
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a oferit omologului chinez, Xi Jinping, o cutie cu înghețată rusească, în cadrul întâlnirii de la Dușanbe.
Xi Jinping, președintele Chinei, a împlinit, sâmbătă, 66 de ani, și a sărbătorit împreună cu Vladimir Putin, președintele Rusiei. Cei doi s-au întâlnit la Dușanbe, în Tadjikistan, iar Xi Jinping a primit o cutie cu înghețată rusească din partea omologului său. „La mulţi ani şi cele mai bune urări! Sunt încântat să am un prieten ca dumneavoastrăAvem o slujbă extraordinară care ne face să muncim şi să ne îndeplinim obligaţiile chiar şi în ziua de naştere”, a transmis Putin, în momentul în care a oferit cadoul.
Xi Jinping și liderul de la Kremlin se află la Dușanbe, pentru a participa la un summit, la care sunt prezente 27 de țări.