PSD şi PNL vor să amâne Constituţia lui Băsescu

PSD şi PNL vor să amâne Constituţia lui Băsescu

Social-democraţii şi liberalii se pronunţă pentru o temporizare a procesului de modificare a Legii fundamentale.

Modificarea Constituţiei, asupra căreia a insistat preşedintele Traian Băsescu, este un proces mai greoi decât spera şeful statului. Nici PSD, nici PNL nu agreează ideea unei revizuiri rapide a Legii fundamentale, înainte de alegerile prezidenţiale de la sfârşitul anului.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz, şi vicepreşedintele PNL, Crin Antonescu, au susţinut ieri la unison, într-o dezbatere dedicată acestei teme, că revizuirea Constituţiei este un proces îndelungat, care ar urma să dureze câţiva ani.

Pentru a trece de parlament, o iniţiativă legislativă de modificare a Constituţiei are nevoie de votul a două treimi din numărul total al senatorilor şi deputaţilor. Fără sprijinul PSD, Traian Băsescu şi PDL nu pot avea succes în demers. Democrat-liberalii au în jur de 35% mandate în parlament. Duvăz i-a făcut calendarul lui Băsescu

În opinia lui Bogdan Niculescu Duvăz, reforma constituţională trebuie făcută de un parlament ai cărui membri să fie aleşi şi pe baza poziţiei lor faţă de modificarea regimului politic.

Duvăz a argumentat că în campania electorală nu s-a discutat despre acest lucru, şi „lumea a ales partidele politice la putere pentru rezolvarea crizei economice, nu pentru revizuirea Legii fundamentale“. El s-a pronunţat pentru o dezbatere care să dureze doi-trei ani, după care tema „trebuie să treacă prin filtrul unor dispute electorale“, astfel încât cetăţenii să aleagă parlamentarii şi în funcţie de preferinţele lor legate de o nouă Constituţie.

Şi PNL consideră că modificarea Legii fundamentale va fi un proces de durată. Vicepreşedintele PNL, Crin Antonescu, a susţinut că este nevoie de o nouă Constituţie, ceea ce impune o dezbatere „pe larg şi temeinică“.

Stoica nu se mai teme de un dictator

Dezbaterea dedicată acestui subiect a fost organizată de Asociaţia Pro Democraţia şi de preşedintele Camerei Deputaţilor. În cadrul ei, vicepreşedintele PDL Valeriu Stoica a pledat pentru un referen dum referitor la „reamenajarea regimului politic, parlamentar sau se mi prezidenţial“, care să preceadă discuţiile dintre partide.

Stoica a explicat şi de ce şi-a schimbat opţiunile constituţionale: „Multă vreme am fost partizanul republicii parlamentare, dar convingerea mea s-a întemeiat nu pe principii, ci pe frica faţă de un preşedinte prea puternic, ce ar putea să derapeze în direcţia autoritarismului. Acum susţin că majoritatea parlamentară este la fel de periculoasă precum autoritarismul unui singur om“.

Consilierul prezidenţial Cristian Preda a dat asigurări că preşedintele Băsescu nu va profita de revizuirea Constituţiei pentru a-şi număra mandatele după cum decurge calendarul constituţional şi nici pentru a deveni „un dictator“. „Nu va exista un moment zero de la care se numără mandatele, cum a procedat Iliescu“, a promis Preda.

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a afirmat că revizuirea Constituţiei nu poate fi condiţionată de faptul că este un an electoral, pentru că au fost alegeri şi în 2007, şi în 2008, şi vor fi alegeri şi în 2009, şi poate vor fi alegeri şi în anul viitor.

„Constituţia a permis funcţionarea timp de doi ani a unui guvern fără să fie susţinut de o majoritate politică transparentă“, a adăugat Lăzăroiu.

PRIORITĂŢI

Decalog la Cotroceni

  • Comisia prezidenţială de analiză a Constituţiei şi-a prezentat raportul pe 14 ianuarie.
  • Din acest raport, preşedintele Traian Băsescu a desprins zece priorităţi proprii: posibilitatea preşedintelui de a dizolva parlamentul, introducerea parlamentului unicameral şi eliminarea „oricărui privilegiu“ al aleşilor care comit fapte penale.
  • Şeful statului îşi mai doreşte „recredibilizarea Curţii Constituţionale“ sau „regândirea rolului şi a structurii CSM“.

Ne puteți urmări și pe Google News