Protestele minerilor continuă. Peste 100 de persoane sunt blocate și acum în subteran

Protestele minerilor continuă. Peste 100 de persoane sunt blocate și acum în subteran

Protestele minerilor de la Livezeni și Lupeni continuă. La Lupeni aproximativ 120 de persoane refuză să iasă din subteran. În același timp. protestatarilor li se adaugă și angajații de la termocentrala Mintia.

Minerii continuă protestele la Livezeni și Lupeni. S-au adăugat și angajații termocentralei Mintia

Minerii continuă protestele la Lupeni. Aproximativ 120 de persoane refuză să iasă din subteran. Oamenii sunt nemulţumiţi de întârzierile salariale, potrivit preşedintelui executiv al Sindicatului „Muntele”, Alin Sîn.

Potrivit preşedintelui executiv al Sindicatului „Muntele”, la mina Lupeni s-au deplasat administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara, Cristian Roşu, şi directorul general Samuel Dioane. Ei încearcă să-i convingă pe mineri să renunţe la protestul din subteran, relatează Agerpres .

Aproximativ 100-120 de mineri protestează în subteran la mina Lupeni

„La mina Lupeni continuă protestul. Sunt circa 100-120 de oameni, din toate schimburile de lucru. Ei se află la puţul 15, în subteran. Oamenii cer drepturile salariale restante şi sunt îndreptăţiţi să facă această solicitare. E greu să trăieşti de la plată la avans. Oamenii îşi pun problema cum vor trăi până pe 26 februarie? Sunt oameni care nu au bani să vină la muncă sau pentru un supliment de hrană consistentă, cu care să vină la lucru. Unii chiar aici au ajuns, nu mai au bani”, a afirmat liderul sindical.

Ne puteți urmări și pe Google News

Liderii sindicali ai minerilor se vor reuni pentru a identifica pârghiile legale prin care procesul de acordare a salariilor ar putea fi grăbit. Preşedintele executiv al Sindicatului „Muntele” a mai precizat că activitatea la celelalte mine din Valea Jiului se desfăşura, joi dimineaţa, în condiţii normale.

Autoritățile și adiministratorii CEH sunt convinți că situația se va soluționa

Salariile minerilor din Valea Jiului ar fi trebuit achitate în data de 15 a lunii, însă conducerea CEH a anunţat că acestea vor fi plătite până în data de 26 februarie. Administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara, Cristian Roşu, a declarat, miercuri seara, că întârzierea salariilor ar fi cauzată de faptul că veniturile societăţii s-au redus cu 7 milioane de lei/lună de la 1 ianuarie. Asta se datorează deoarece nu mai beneficiază de sumele de bani provenite din asigurarea serviciilor de sistem şi de ajutorul de stat pentru Mina Lonea.

Minerii din Livezeni și Lupeni au refuzat să mai intre în tură încă de miercuri dimineață, după ce au aflat că nu mai sunt bani pentru plata salariilor.

„Am convenit deja cu conducerea Complexului Energetic și cu Instituția Prefectului, am semnat o convenție, ne-am asumat împreună ca până pe data de  26 februarie vor fi plătite toate drepturile restante”, a explicat liderul de sindicat la Antena3.