Proteste la Budapesta. Guvernul Orban se confruntă cu mișcări de stradă. Ungurii se opun majorării de taxe
- Ionel Sclavone
- 16 iulie 2022, 10:15
Proteste la Budapesta după ce guvernul condus de Viktor Orban a decis să majoreze taxele pentru mai multe categorii de lucrători. Oamenii au ieșit în stradă să-și apere drepturile și au blocat un pod peste Dunăre, din Budapesta. Protestatarii, direct afectați de creșterea inflației intenționează să blocheze, în fiecare zi, câte un bulevard până ce Viktor Orban va renunța la această măsură care îi afectează direct.
Mai multe sute de oameni au ieșit în stradă, în Budapesta, Ungaria, pentru a protesta față de majorarea taxelor de către guvernul condus de Viktor Orban. După ce a câștigat alegerile cu o serie de promisiuni populiste, premierul maghiar vine acum cu o serie de măsuri nepopulare, precum creșterea taxelor.
Primii afectați, la acest moment sunt lucrătorii liber profesioniști, de la curieri până la micii antreprenori care vor trebui să plătească mai mult la stat. Aceasta în condițiile în care ei sunt cei care se luptă din greu cu inflația ce nu mai poate fi ținută sub control de guvernul de la Budapesta.
Aceste proteste au început de mai multă vreme, iar acum au escaladat. Iar mai multe sute de protestatatri au blocat un pod peste Dunăre – Margit – unul dintre cele mai folosite din capitala Ungariei.
Confruntată cu aceste probleme, poliția a încercat să mențină situația sub control și să permită circulația vehiculelor, pe acest pod, măcar pe un sens. În cele din urmă, sub presiunea cetățenilor, polițiștii au fost nevoiți să renunțe și să-i lase să blocheze traficul, pe pod, în totalitate. Ei au deviat circulația print alte zone, până la finalizarea mișcărilor de stradă, conform Digi 24.
Maghiarii își apără drepturile în stradă
Cetățenii maghiari au ieșit în stradă pentru că guvernul lui Viktor Orban vrea să crească taxele pentru liber-profesioniști, în ciuda faptului că aceștia sunt loviți din greu de inflație. Măsura, care va trece fără probleme prin parlamentul de la Budapesta, a scos oamenii în stradă.
Protestul este susținut și de o parte din politicienii partidelor din Opoziție. Aceștia și-au manifestat dezacordul cu majorarea taxelor, prin amendamentul propus de guvernul Orban la Codul Fiscal.
Viktor Orban justifică această măsură, spunând că este necesară, pentru că 450 de mii de cetățeni, afectați de ea, evitau să contribuie la asigurările sociale de care beneficiau. Legea va fi votată fără probleme, dată fiind majoritatea confortabilă de care dispune guvernul Viktor Orban.
Pe de altă parte, protestatarii nu vor să renunțe și intenționează să ocupe câte un pod sau câte un bulevard în fiecare zi. Astfel vor să-l determine pe Viktor Orban să renunțe la modificarea legii.