Prognoza meteo, 2 septembrie. Canicula revine în România. Temperaturile vor atinge un prag critic
- Mădălina Sfrijan
- 2 septembrie 2025, 06:31
Sursa Foto: EVZValul de caniculă pune stăpânire pe mai multe județe. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), cele mai ridicate valori termice se vor înregistra în Banat, sudul Olteniei și Moldovei, în sudul, centrul și estul Munteniei, precum și în Dobrogea. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) poate atinge local pragul critic de 80 de unități. În aceste zone, termometrele pot indica chiar și 35 de grade.
Prognoza meteo, 2 septembrie. O toamnă cum nu a mai fost în România
Cerul va fi variabil, cu înnorări și ploi slabe, trecătoare, mai ales în zonele montane, iar spre sfârșitul zilei există șanse de precipitații izolate în extremitatea de vest a țării. Vântul va sufla slab și moderat.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 și 35 de grade, iar cele minime între 8 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 22 de grade pe litoral. Dimineața și pe timpul nopții se va forma ceață, local în Transilvania și izolat în celelalte regiuni.

Vremea. Sursa foto: Pixabay
Cum va fi vremea în București
În Capitală, vremea se ca menține călduroasă, cu disconfort termic ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) atingând local pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi parțial noros ziua și predominant senin pe timpul nopții, iar vântul va avea intensitate slabă și moderată.
Maxima zilei va ajunge până la aproximativ 35 de grade, iar temperatura minimă va fi între 17 și 19 grade.
Prognoza meteo pentru următoarele zile. Caniculă în sud și sud-est, vreme instabilă în vest
Între 3 și 4 septembrie, mercurul din termometre va urca până la 36 de grade în sud și sud-est, semnalând o perioadă de caniculă. În vestul țării, vremea va fi instabilă, cu averse torențiale, descărcări electrice, grindină și cantități semnificative de precipitații.
În restul țării, cerul va fi variabil, cu posibilitatea apariției ploilor izolate, în special seara și noaptea. În București, vremea va rămâne caniculară, cu disconfort termic accentuat, maxime de 35–36 de grade și minime între 17 și 19 grade.
Între 4 și 5 septembrie, meteorologii prognozează că în regiunile extracarpatice va continua vremea foarte caldă, în timp ce în celelalte zone temperaturile se vor apropia de valorile normale ale perioadei. În vest, nord-vest, centru și în zonele montane vor apărea averse, descărcări electrice și izolat grindin


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.