Cod galben de furtuni și vijelii în mai multe județe. Unde vor fi rafale de peste 90 km/h

Cod galben de furtuni și vijelii în mai multe județe. Unde vor fi rafale de peste 90 km/hVijelii. Sursa foto: Pixabay

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri o informare meteorologică și două atenționări de cod galben, valabile pentru zilele de miercuri și joi. Sunt prognozate furtuni, căderi de grindină și intensificări ale vântului care pot depăși local 90 km/h.

Furtuni și vânt puternic în jumătate din țară. Județele aflate sub cod galben

Potrivit meteorologilor, fenomenele de instabilitate atmosferică vor afecta o arie extinsă la nivel de țară, cu manifestări accentuate în mai multe regiuni. Sunt vizate intervalele 27–28 mai, când vremea va deveni instabilă treptat.

Informarea emisă de ANM acoperă perioada de miercuri, 27 mai, ora 10, până joi, 28 mai, ora 21. În acest interval, vor exista episoade de instabilitate atmosferică în mai multe zone ale țării.

Pe parcursul zilei de miercuri și în noaptea de miercuri spre joi, în nord-vestul, nordul, estul, precum și local în centrul și sud-estul țării, sunt prognozate intensificări ale vântului și vijelii, cu rafale de 40–60 km/h. Vor apărea averse torențiale, descărcări electrice, iar pe arii restrânse și grindină. În intervale scurte de timp, de 1–3 ore, se pot acumula cantități de apă de 10–20 l/mp.

ANM

Cod galben de furtuni. Sursa foto: ANM

Informarea meteorologică pentru 27–28 mai

Meteorologii au anunțat pentru miercuri 27 mai și  joi 28 mai, că vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a teritoriului, cu viteze la rafală de 45–55 km/h. Manifestări de instabilitate atmosferică vor mai fi prezente pe suprafețe restrânse din regiunile sudice.

Pentru intervalul 27 mai, ora 12 – 27 mai, ora 23, ANM a emis o atenționare cod galben privind instabilitatea atmosferică. Sunt vizate Maramureșul, nordul Transilvaniei și cea mai mare parte a Moldovei.

În aceste zone, din a doua parte a zilei de miercuri, vor fi perioade cu furtuni și intensificări ale vântului. Rafalele vor atinge frecvent 50–70 km/h, iar izolat pot depăși 80 km/h. Sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice și, pe alocuri, grindină de mici și medii dimensiuni. Cantitățile de apă pot ajunge local la 15–25 l/mp în intervale scurte de 1–3 ore.

Cod galben

Cod galben. Sursa foto: ANM.

Cod galben: 28 mai – intensificări ale vântului

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, de asemenea, o a doua atenționare cod galben este valabilă pentru 28 mai, între orele 08 și 21. Sunt vizate intensificări ale vântului în Moldova, cea mai mare parte a Transilvaniei, sudul Banatului, jumătatea vestică a Olteniei, nord-estul Munteniei și nordul Dobrogei.

În aceste regiuni, vântul va sufla cu rafale de 50–70 km/h pe parcursul zilei de joi. În zonele montane, mai exact în Carpații Meridionali și Occidentali, vântul va avea intensificări mai puternice, atingând local viteze de 70–90 km/h.