Produs infectat cu o bacterie periculoasă, retras de la raft. Clienții, îndemnați să returneze produsul
- Mădălina Sfrijan
- 1 iunie 2024, 13:45
Alertă alimentară la Kaufland. Un produs vândut în lanțul de supermarketuri ar fi fost găsit infectat cu o bacterie periculoasă. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunțat că un sortiment de pește a fost retras de la comercializarea din acest magazin.
Pește infectat cu listeria, retras de la comercializare
Retailerul Kaufland a decis să retragă acest sortiment de pește de la raft. Reprezentanții ANSVA susțin că este vorba despre un anumit sortiment de file de somon.
Produsul ar fi fost infectat cu bacteria Listeria monocytogenes, care poate produce listerioza. Această infecție este deosebit de periculoasă pentru persoanele vârstnice, copii și femei însărcinate.
Infecție periculoasă pentru gravide
Potrivit anunțului făcut de ANSVSA, clienții care au cumpărat, produsul cu denumirea„Fishmann File de Somn Afumat la Cald, 100 g”, producător SC Eco Nrg SRL din Ostroveni, județul Dolj, sunt îndemnați să îl returneze în magazin. În acest sens, au fost retrase de la raft mai multe loturi.
„Vor fi retrase loturile L 700 150424 - valabilitate 3 iunie 2024, L 700 290424- valabilitate 18 iunie 2024, L 700 140524 valabilitate 3 iulie 2024 şi L 700 210524 valabilitate 10 iulie 2024. Clienții care au achiziționat produsele cu datele de identificare de mai sus, sunt rugați sa returneze produsul la magazinul de unde l-au cumpărat.”, precizează reprezentanții ANSVSA.
Pește infectat cu Listeria, retras din magazine
Listeria poate fi prezentă în sol, vegetaţie, dar și în fecalele animalelor. Ajunsă în alimentele crude și ingerată aceasta poate reprezenta un real pericol pentru organism. La finalul anului trecut, o cantitate mare de pește a fost retrasă din alte 10 magazine mari. În cazul respectiv, bacteria a fost găsită și în anumite produse cu somon afumat. Clienții au fost îndemnați să returneze produsul pentru a primi banii înapoi.
Persoanele care consumă alimente infectate cu această bacterie pot prezenta simptome precum febra, durerile musculare și gastrice sau vomă. Dacă Listeria afectează sistemul nervos, efectele pot fi severe.