Prințesa Fawzia a Egiptului. Povestea primei soții a ultimului șah al Iranului, Mohammad Reza Pahlavi
- Andreea Răzmeriță
- 17 ianuarie 2026, 19:36
Sursă foto: X.comPrințesa Fawzia Fuad a Egiptului, născută în 1921, a fost considerată una dintre cele mai frumoase femei ale secolului trecut, un adevărat simbol al grației și eleganței regale. Cu ochii săi albaștri hipnotizanți, pielea fină și trăsăturile regale, Fawzia părea întruchiparea perfecțiunii. Fiică a regelui Fuad I al Egiptului și soră a viitorului rege Farouk, ea a fost căsătorită cu prințul Mohammad Reza Pahlavi, moștenitorul tronului Iranului, într-un mariaj politic menit să unească două dintre cele mai influente dinastii musulmane ale vremii.
Prințesa Fawzia a Egiptului, o copilărie regală și un destin marcat de pierderi
Prințesa Fawzia a Egiptului s-a născut pe 5 noiembrie 1921, fiind fiica cea mare a sultanului Fuad I și a celei de-a doua soții, Nazli Sabri,. Prințesa a fost crescută în palatul Ras el-Tin din Alexandria, într-o lume de lux și privilegii care părea să-i garanteze un destin fără griji. A fost admirată pentru frumusețea sa, cu părul închis la culoare și ochii albaștri pătrunzători. Contemporanii vremii sale o comparau cu starurile mari de la Hollywood, Hedy Lamarr și Vivien Leigh, considerând-o o adevărată prințesă demnă de povești.
Educată în Elveția, a învățat arabă, engleză și franceză, pregătindu-se pentru rolul său de prințesă în familia regală egipteană. În 1942, fotograful Cecil Beaton a realizat un portret pentru TIME magazine cu prințesa, numind-o „o Venus asiatică”, cu chip perfect în formă de inimă și ochi pătrunzători.
Căsătoria politică care a unit două dinastii
Prințesa Fawzia s-a căsătorit cu moștenitorul tronului Iranului, Mohammad Reza Pahlavi, într-o uniune politică orchestrată de tatăl său. Căsătoria a unit o familie regală istorică, Casa Ali, cu o familie relativ nouă, tatăl șahului preluând puterea în 1921 printr-o lovitură militară. Fawzia era sunnită, Pahlavi era șiit, iar regele Farouk s-a arătat inițial reticent, cedând la ideea mariajului surorii sale abia sub presiunea consilierilor săi.

Sursă foto: mojeh. com
Cuplul s-a întâlnit doar o dată înainte de nuntă, care a avut loc la Palatul Abdeen din Cairo, pe 15 martie 1939. Ceremonia fastuoasă a inclus un meniu de 20 de feluri, iar festivitățile de la Teheran au cuprins o vizită la un stadion și un spectacol acrobatic, reflectând pasiunea regelui Farouk pentru lucrurile fastuoase și lux.
Provocările Prințesei Fawzia în rolul de regină a Iranului
În 1941, Fawzia a devenit regină a Iranului, după ce soțul ei a urcat pe tron. Tatăl șahului fusese exilat în urma invaziei anglo-sovietice din Iran. Diferențele culturale și religioase au făcut uniunea dintre cei doi dificilă. Viața în Iran i s-a părut foarte diferită de curtea fratelui ei din Egipt. Prințesa a criticat mâncarea franceză de la nuntă ca fiind „sub-par” și a considerat palate iraniene mai puțin impresionante decât cele cu care era obișnuită. Relațiile cu familia soțului au fost tensionate, inclusiv cu o soră vitregă care i-a spart capul cu un vas.
După nașterea fiicei lor, Prințesa Shahnaz Pahlavi, Fawzia s-a retras din viața publică a palatului. A refuzat să mai vorbească în orice limbă în afară de franceză și a devenit tot mai ostilă față de Iran și modul de viață iranian. Problemele s-au intensificat din cauza relațiilor extraconjugale ale soțului ei. În cele din urmă, prințesa a început să consulte un psihiatru american, care a diagnosticat-o pe Fawzia cu depresie.
Decizia divorțului și reîntoarcea în Egipt
Când vestea depresiei Prințesei Fawzia a ajuns în Egipt, curtenii au fost trimiși să verifice starea ei de urgență. Raportul lor arăta că era atât de slabă încât omoplații îi ieșeau „ca înotătoarele unui pește subnutrit”. Regele Farouk a reacționat imediat, cerându-i prințesei să se întoarcă acasă, iar divorțul de șahul Mohammad Reza Pahlavi a fost pronunțat trei ani mai târziu, în 1948.
Odată cu revenirea ei în Egipt, curtea regală a emis un comunicat oficial, precizând că „Clima persană îi punea în pericol sănătatea împărătesei Fawzia, motiv pentru care s-a hotărât ca sora regelui Egiptului să divorțeze.” Divorțul a fost făcut într-un stil egiptean pe legele Egiptului, iar Iranul nu l-a recunoscut oficial. Fiica sa, Prințesa Shahnaz Pahlavi, a fost obligată să râmănă în Iran, departe de mama sa.
A doua căsătorie a prințesei cu un artistrocrat egiptean
În martie 1949, Prințesa Fawzia s-a căsătorit cu colonelul Ismail Shirin, fost ministru al apărării înainte de revoluția din 1952. Cu Ismail Shirin, un aristocrat egiptean, a avut o fiică, Nadia, în 1950, și un fiu, Hussein, în 1955. A doua căsătorie a prințesei a fost descrisă de istorici ca fericită și plină de afecțiune, oferindu-i împlinirea personală pe care aceasta o căuta, după suferința dîn Iran.
De-a lungul vieții, Fawzia s-a implicat activ în muncă caritabilă, vizitând spitale, dezvoltând adăposturi și oferind sprijin financiar și materiale celor nevoiași. În Iran, prințesa a a condus Asociația pentru Protecția Gravidelor și Copiilor. După întoarcerea sa în Egipt, Fawzia a condus organizația Mabaret Mohamed Ali și a activat ca asistentă medicală în armata egipteană, în timpul războiului din Palestina. După revoluția din 23 iulie 1952, a rămas în Alexandria, în orașul natal unde a crescut ca o prințesă iubitoare, potrivit mojeh.com.
Fosta regină a Iranului și prințesă a Egiptului a murit pe 2 iulie 2013, la vârsta de 91 de ani, în Alexandria. Astăzi, Fawzia a rămas în istorie nu doar ca „cea mai frumoasă prințesă a lumii arabe”, ci și ca simbol al unei femei sacrificate de dragul politicii și al aparențelor regale.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.