Primele tensiuni între ⁠Gigi Becali și Mirel Rădoi, la doar câteva zile după numirea antrenorului

Primele tensiuni între ⁠Gigi Becali și Mirel Rădoi, la doar câteva zile după numirea antrenoruluiGigi Becali. Sursă foto: Captură video

George Becali are deja îndoieli cu privire la colaborarea cu Mirel Rădoi. Nu din pricina finului, ci chiar din cauza lui. Becali a spus la o emisiune online că dacă nu va reuși să se schimbe, probabil finul va trebui să plece.

Gigi Becali, îndoieli la început de colaborare

Latifundiarul spune că este posibil ca înțelegerea cu Rădoi să nu dureze foarte mult. Asta pentru că o colaborare bună ar implica să se schimbe chiar Becali. Iar acesta din urmă nu știe dacă va reuși să se tempereze.

Becali

Becali / sursa foto: captură video

”Doar să vedem dacă pot să mă schimb eu, dacă nu pot să mă schimb în astea trei luni o să-i spun că nu pt să mă schimb. Că îi mulțumesc că a rezolvat, dacă are pretenții, că mi-a zis că nu vrea bani, îmi spune ce pretenții are și o să-i spun că ne vedem de treabă. Dar frumos, prietenește, fără discuții, cum a fost cu Pintili”, a spus Becali.

Oamenii de la echipă ar fi marea problemă

Patronul FCSB spune că nu va da oameni afară, nici măcar la cererea lui Rădoi. De altfel, aceasta e marea temere pe care latifundiarul o are legat de colaborarea cu fostul internațional.

”Eu i-am spus și lui Mirel, eu oameni afară nu dau. I-am spus și lui, că și dacă nu îi vrea nu am cum să îi dau afară. Oamenii s-au obișnuit cu mine să mănânce o pâine, că i-am selectat eu de-a lungul vremurilor. Pe oamenii ăia eu nu îi dau afară”, a explicat omul de afaceri.

Relație cu năbădăi

Mirel Rădoi și Gigi Becali au avut de-a lungul anilor tot felul de clinciuri. Dacă în relația naș-fin, lucrurile merg brici, când e vorba despre muncă, aici se schimbă totul. Drept urmare în urmă cu trei ani, fostul fotbalist a promis că nu mai lucrează cu nașul său. A durat până acum, când cei doi se află din nou în aceiași echipă.

Ne puteți urmări și pe Google News