Președintele FMI: Jumătate dintre țările Uniunii Europene vor intra în recesiune în 2023

Președintele FMI: Jumătate dintre țările Uniunii Europene vor intra în recesiune în 2023 Sursa foto: EVZ

Președinta Fondului Monetar Internațional (FMI) a făcut un anunț privind soarta economiei din 2023. Kristalina Gheorghieva a spus care sunt statele care vor intra în recesiune începând cu anul viitor.

Războiul declanșat de Rusia în Ucraina, dar și criza energetică i-a făcut pe mulți europeni să se gândească la o eventuală recesiune la nivel global. Acest lucru ar însemna că nici Uniunea Europeană nu va scăpa de această criză. În acest context, președinta Fondului Monetar InternaționalK (FMI), Kristalina Gheorghieva, s-a întâlnit, la Berlin, marți, 29 noiembrie, cu cancelarul german Olaf Scholz și cu președinții principalelor instituții economice internaționale.

Gheorghieva a ținut o conferință de presă în timpul căreia a declarat că „Jumătate dintre țările Uniunii Europene vor intra în recesiune în 2023”. Președinta FMI a mai adăugat că primele semnale ale recesiunii vor fi vizibile din al patrulea trimestru al anului curent. În plus, Gheorghieva a confirmat previziunile existente privind încetinirea creșterii economice mondiale. Acest lucru se va întâmpla pentru al treilea an consecutiv.

FMI anunță că rata inflației va înregistra majorări și în 2023

Mai mult decât atât, criza energetică provocată de Rusia în Europa va afecta semnificativ creşterea economiei şi va stimula majorarea ratei inflaţiei. În plus, o creștere îndelungată a rate inflației va putea determina majorări de dobânzi mai mari față de cele estimate de experții economici. Șefa FMI a mai subliniat că „aceste evoluţii sporesc riscurile unei crize a datoriilor suverane în economiile vulnerabile”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Liderii FMI și ai Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) au avertizat asupra impactului negativ al deglobalizării asupra economiei globale. În același timp, ei au susținut că lanțurile de aprovizionare trebuie să facă mișcări inteligente în perioada care urmează. Statele în curs de dezvoltare vor fi cele mai afectate de aceste evoluții economice. Băncile centrale vor fi nevoite să majoreze dobânzile, iar aceste state vor resimți presiunea economică, informează Reuters.

În acest timp, datele Comisiei Europene  (CE) arată că Germania este statul din Europa predispus să intre în recesiune începând cu anul 2023. Pe aceeași listă întocmită de CE se mai află Suedia și Letonia.