Premierul Ilie Bolojan i-a adus un ultim omagiu lui Mircea Lucescu la Arena Națională și la Guvern
- Raluca Dan
- 9 aprilie 2026, 13:16
Ilie Bolojan, un ultim omagiu lui Mircea Lucescu. Sursa foto: Facebook/Ilie BolojanPremierul Ilie Bolojan a mers, joi, la Arena Națională, unde i-a adus un ultim omagiu lui Mircea Lucescu. Șeful Executivului a păstrat un moment de reculegere în fața sicriului și a stat de vorbă pentru scurt timp cu Răzvan Lucescu, fiul marelui antrenor. De asemenea, alți politicieni vor merge la catafalc după ora 12:00.
Bolojan, un ultim omagiu lui Mircea Lucescu
Premierul a adus un ultim omagiu lui Mircea Lucescu la Arena Națională, unde sicriul cu trupul neînsuflețit al antrenorului se află depus încă de miercuri. Șeful Executivului a păstrat un scurt moment de reculegere și a stat de vorbă pentru câteva clipe cu Răzvan Lucescu, fiul marelui antrenor.
La ieșirea de la Arena Națională, Bolojan a făcut o scurtă declarație și a spus că Mircea Lucescu a avut o „carieră prestigioasă”.
„Astăzi, pe Arena Națională, am adus un omagiu lui Mircea Lucescu, în semn de respect și recunoștință pentru tot ceea ce a oferit sportului românesc. Mircea Lucescu a fost un simbol al excelenței, un ambasador al României în lume și un om care a inspirat generații întregi prin pasiune, disciplină și performanță”, a scris ulterior premierul, într-o postare pe Facebook.

Ilie Bolojan și Răzvan Lucescu. Sursa foto: Facebook/Ilie Bolojan
De asemenea, alți politicieni vor merge la catafalc după ora 12:00, pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Mircea Lucescu. Tot joi, suporterii și admiratorii marelui antrenor își pot lua rămas bun în intervalul 10:00-20:00.
Guvernul a ținut un moment de reculegere la începutul ședinței de coaliție
Guvernul României a început ședința de coaliție de joi dimineață cu un moment de reculegere dedicat antrenorului Mircea Lucescu, la propunerea premierului.
„La propunerea premierului Ilie Bolojan, Guvernul a început ședința de astăzi cu un moment de reculegere în memoria legendarului antrenor Mircea Lucescu”, a transmis Guvernul, pe pagina oficială de Facebook.

Guvernul României, moment de reculegere dedicat lui Lucescu. Sursa foto: Facebook/ Ilie Bolojan
Gestul vine ca o formă de apreciere pentru contribuția lui Mircea Lucescu la fotbalul românesc și internațional, marcând respectul pentru cariera și impactul lăsat de „Il Luce”.
Înmormântarea fostului antrenor va avea loc vineri
Înmormântarea va avea loc vineri, iar cortegiul funerar va merge către Biserica Sfântul Elefterie, unde slujba va începe la ora 10:00. Ultima parte a funeraliilor se va desfășura la Cimitirul Bellu, de la ora 12:20.
Înmormântarea va avea loc la 13:10 și va fi marcată de onoruri militare. La acest moment vor participa doar familia și invitații apropiați.