Cu castelele și conacele sale, zona Banatului pare ruptă din poveste. Există chiar și un Castel al Pălărierului, pe lângă multe alte reședințe de boieri și castelani. Asociația Ariergarda a cercetat în anii trecuți istoriile fiecărui stabiliment în parte, iar pentru cei interesați se organizează tururi ghidate de la un castel la altul.

Dincolo de gloria de odinioară, în care castelele erau ocupate de conți și contese, care duceau o viață în lux, cu mobilier și bucătari aduși de la Viena sau Paris, în zilele noastre, acestea au rămas pseudo-ruine, după ce, în comunism, au ajuns, unele, sedii de CAP-uri.

Castelul de la Foeni a fost distrus de primărie, care l-a ”modernizat” cu termopane.  În el funcționează căminul cultural. Castelul a aparținut familiei Mocioni, fiind construit în 1812. La revoluția din 1848, domeniul a fost devastat de maghiari, apoi a fost răscumpărat de Andrei Mocioni, care, după  1869, s-a retras din activitatea politică și a ales să îți trăiască aici ultimii ani din viață,. Alături de soție și tatăl acesteia, baronul Petru Cernovic. Naționalizat de comuniști, după 1990, castelul a ajuns în proprietatea lui Antoniu, unul din descendenții familiei Mocioni, care a amenajat aici Casa de Cultură.

Banloc, castelul unde principesa Elisabeta s-a retras după divorț

Conacul de la Carani conacul a intrat în proprietatea unui om de afaceri, care însă nu l-a îngrijit.

Ceva mai bine s-au așezat lucrurile în cazul Castelului de la Banloc. Principesa Elisabeta, fiica regelui Ferdinand și a regiei Maria, a fost ultimul proprietar. Actualmente, conacul e concesionat gratuit, Arhiepiscopiei Timișoarei, pe o perioadă de 49 de ani, pentru a deschide aici un centru ecumenic. Castelul a fost construit în anul 1750 aproximativ pe locul unde, în perioada pașalâcului turcesc din Banat, între anii 1522-1717, se găsea reședința de vară a pașei.

Împărăteasa Maria Tereza a donat terenul banului croat Drașkovici în schimbul altor teritorii. În anul 1783 castelul a intrat în proprietatea familiei nobiliare Karacsonyi. Principesa Elisabeta, devenită regină prin căsătoria cu George al II-lea al Greciei, a revenit în țșară după divorț și s-a stabilit la banloc, unde a cumpărat acstelul, în 1935. În anii comunismului castelul a fost casă de bătrâni și orfelinat, toată mobile stil fiind furată.

Castelul fraților Nako de la Sânnicolau Mare, cumpărat la licitație

Castelul Nako de la Sânnicolau Mare aparținuse prin secolul al XVIII-lea familiei Nako. Acesta e singurul castel care, printr-un noroc incredibil, a rămas perfect conservat, de la zidărie la mobilier și amenajări interioare. Ceea ce puțini știu e că frații Nako au cumpărat castelul la o licitație, în 1781. Clădirea era, în epocă, un monument arhitectural, veritabil muzeu cu obiecte de o valoare inestimabilă, aflate în colecția personală a familiei Nako. În salon sunt expuse picturi realizate de Nako Kalmane, renumită în epocă, dar și picturi ale maeștrilor Lenbach și Schrottsberg, din anii 1840-1850, precum și piese de mobilier sculptate și cu incrustații din Țările de Jos, o statuetă Carducci din Veneția și alte asemenea opere. Mai există o camera în care sunt etalate trofeele vânătorești aduse din prima expediție pe care o efectuase nobilul  în Africa.

Salonul de primire a oaspeților era împodobit cu obiecte de artă din argint, sculpturi în bronz și dulapuri încrustate, picturi din secolul al XV-lea. În sufragerie se găsea o colecție de porțelanuri japoneze, antice. După 1919, toate acestea s-au pierdut. Familia Nako s-a mutat în Ungaria în timpul primului război mondial.

Castelul a servit drept primă școală agricolă din România, iar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost sediul gărzii fasciste, cazarmă și depozit de armament. Comuniștii au transformat castelul în școală de tractoriști, până în 1975, când castelul a fost preluat de Primăria Sânnicolau Mare, care a amenajat aici Muzeul Bartok Bella, inaugurat în 1981. În prezent, castelul adăpostește Casa de Cultură și Muzeul Orașului.

Conacul de la Comloșul Mare, locul de întâlnire al aristocraților

Conacul San Marco din Comloșu Mare era în secolul al XIX-lea locul de întâlnire a aristocrației. După naționalizare, a fost CAP, apoi în școală și grădiniță. Istoria lui se leagă de numele fraților Cristofor și Ciril Naco, care au cu,părat domeniul la licitație,  în 1781, la îndemnul împăratului Ioszef al II-lea. Domeniul celor doi frați cuprindea moșii în Sânnicolau Mare, Teremia și Comloșu Mare.

Conacul de la Rudna, împărăție a baronului Nicolici, a devenit, din păcate, o ruină, acesta fiind transformat, în 1950 în subunitate de grăniceri, iar în anii '60, în sediu CAP. După Revoluție, ceea ce a mai rămas din fostul conac a fost furat pe bucăți.

Fostul ministru al Forțelor Armate din partea liberalilor, generalul Vintilă Petală a preluat castelul de l Clopodia, la finele veacului al XIX-lea, de la primul-ministru maghiar Sandor Wekerle.

Castelul Pălărierului: nicio legătură cu A.J. Cronin

Un obiectiv foarte puțin cunoscut este fostul Castel al Pălărierului de la Periam. Nu are nicio legătură cu Alice în Țara Minunilor. Castelul a fost transformat în fabrică de pălării. Povestea lui începe în anul 1865, când Johann Wohl producea pălării manual, pentru întâia oară, în Periam. În anul 1890, Primăria și Breasla Meșteșugărească din Periam au stabilit amplasamentul viitoarei fabrici de pălării care îl avea ca principal acționar pe Ioan Korber. Doi ani mai târziu s-a înființat Korber — Fabrica de pălării și cloșuri. La naționalizare clădirea a intrat în patrimonial statului, iar după 1990, Castelul Pălărierului a fost revendicat de o persoană din Alba.