EVZ Special
Poveștile celor numite „dușmance ale poporului”! Muzeul Național de Istorie prezintă o expoziție dedicată rezistenței feminine în fața dictaturii
Expoziția „Dușmance ale poporului” va putea fi vizitată în perioada decembrie 2025 – februarie 2026, de miercuri până duminică, între orele 09:00 – 17:00. (sursă foto: arhiva EVZ)
Din cuprinsul articolului
Cine se teme de o femeie liberă? Comunismul. De aceea, într-o democrație, Iuliana, Nadia și Adriana ar fi fost fiice, surori, soții și mame. În schimb, în perioada comunistă, ele au ajuns în spatele gratiilor, considerate „dușmance ale poporului”. Regim totalitar de atunci nu a ţinut cont de vârsta, de sexul, de starea de sănătate sau de nivelul cultural al persoanelor împotriva cărora şi-a îndreptat represiunea.
Iuliana Biro era muncitoare, dar a ajuns să fie deportată pentru doi ani de către Miliție în urma revoluției din Brașov din 1987. Nadia Russo a avut o soartă și mai grea. De profesie aviatoare, ea a fost condamnată la opt ani de temniță grea pentru „crimă de înaltă trădare” și trimisă apoi cu „domiciliu obligatoriu” în Bărăgan.
Avocata Adriana Georgescu, chiar șefa de cabinet a primului-ministru gen. Nicolae Rădescu, a fost anchetată cu bestialitate de Securitate, apoi condamnată la patru ani de închisoare corecțională.
Iuliana Boro (sursă foto: Muzeul Național de Istorie a României)
Nadia Russo (sursă foto: Muzeul Național de Istorie a României)
Adriana Georgescu (sursă foto: Muzeul Național de Istorie a României)
„Duşmance ale poporului”
Mult mai multe povești pot fi aflate la Muzeul Naţional de Istorie a României, în cadrul expoziției „Duşmance ale poporului”, organizată în colaborare cu Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței.
Vernisajul de lansare a avut loc joi, 4 decembrie în prezența lui Ovidiu Țentea, manager interimar al Muzeului Național de Istorie a României, a Anei Blandiana, președinte al Fundației Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, a lui Cornel Ilie, director adjunct al MNIR, a Virginiei Ion, curatorul expoziției, și a Niculinei Moica, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politic din România.
Niculina Moica și povestea din închisoare
Chiar și aceasta din urmă este una dintre „dușmancele poporului”. Era membră a organizației anticomuniste de elevi „Uniunea Tineretului Liber” din Reghin când a fost arestată pe data de 15 iunie 1959. Avea aproape 16 ani, dar chiar și așa, a fost condamnată de către Tribunalul Militar Cluj la 20 de ani de muncă silnică pentru „uneltire contra ordinii sociale”.
„În 1959, când eu am intrat în Jilava, am avut senzația că aud un murmur, ca într-o clădire unde e lume multă. Și așa și era. Eram închiși foarte mulți acolo, erau situații când se dormea și câte doi într-un pat și se întâmplau foarte multe lucruri pe care lumea nu le știe”, a explicat ea în cadrul vernisajului.
„Nu știe foarte multă lume despre felul în care au fost anchetați, bătuți, injosiți deținuții. Se practicau diverse forme de tortură și nici femeile nu erau lipsite de bătaie, mai ales cele care au participat la rezistența din munți”, mai povestește Niculina Moica.
Viața de după închisoare
În același proces a fost judecat și tatăl său, Petru Moica, care a primit aceeași sentință. Iar peste cinci ani, timp în care a stat la penitenciarele Târgu Mureș, Jilava, Botoșani, Arad și Oradea, Niculina Moica a fost eliberată la 23 iunie 1964.
„N-a fost ușor nici după eliberare. Mulți ani de zile am fost urmăriți de către cei de la Securitate, ne-am găsit locuri de muncă foarte greu. Au trecut câțiva ani buni până când am început să ne revenim cât de cât”, a adăugat ea.
Un litru de apă pe zi
Irina Cooș este o altă femeie care a ajuns la penitenciar cu titulatura de „dușmancă a poporului”. A fost chiar colegă cu Niculina Moica și aflăm din povestea ei prezentată în cadrul expoziției că, la Miercurea Ciuc primeau un litru de apă pe zi care trebuia să-l folosească atât la băut, cât și pentru spălat.
„Din apa aceea, din litrul ăla de apă, vă spun o metodă cum ne spălam. Îți umezeai părul, dădeam cu săpun, un pic, un pic te limpezeai, cât de cât și, după aceea, cu pieptenul, dădeai cu pieptenul până ieșea tot săpunul din păr, că altfel nu, nu aveai cum să te speli”, este una dintre mărturisirile făcute de Irina Cooș prezentate în cadrul expoziției.
Și chiar dacă sunt prezentate doar câteva zeci de astfel de femei ce au ajuns în penitenciare în perioada comunistă, totuși, în spatele fiecăreia se mai află încă alte sute sau poate chiar mii de femei a căror poveste nu este știută.
Irina Cocoș (stângă) și Niculina Monica (dreapta) (sursă foto: arhiva EVZ)
Un pericol pentru regim?
Sunt aduse în faţa publicului portretele a 71 de femei care au fost reţinute în perioada comunistă din motive politice şi care au fost catalogate de regimul comunist drept „duşmani ai poporului”.
Ele ajungeau în spatele gratiilor din rațiuni diverse, fie pentru că avuseseră legături cu Occidentul și acuzate de „înaltă trădare”, fie că făcuseră parte din rezistenţa anticomunistă din munţi sau pentru că se opuseseră ca pământurile să le fie confiscate în timpul procesului de colectivizare.
Iar unele dintre ele au devenit victime pur şi simplu pentru că erau mamele, soţiile, fiicele sau surorile unor persoane considerate periculoase de către regim.
Aristina și Maria
Aristina Pop-Săileanu, în 1949, la 18 ani, a fugit în munți împreună cu fratele său, Achim, și cu tatăl lor, Nicolae, care a devenit conducatorul unuia dintre grupurile de rezistență anticomunistă din munții României. Aristina a fost capturată de trupele de Securitate la 8 martie 1953, iar câteva luni mai târziu a fost condamnată la 20 ani de muncă silnică pentru „uneltire contra ordinii sociale”.
Grav bolnavă, a fost închisă în penitenciarele Spital Văcărești, Jilava și Miercurea Ciuc. A fost eliberată la 14 lunie 1964 prin grațiere.
Maria Ionescu a participat la revolta împotriva colectivizării din comuna Roma, din județul Botoșani, desfășurată la 12-13 iunie 1949. Ea a rezistat arestării de către autoritățile comuniste timp de o noapte, alături de doi dintre frații săi, Ştefan și Gheorghe.
În cele din urmă, a fost reținută, împreună cu frații săi, la 15 iunie 1949, lăsând în urmă doi copii minori, al căror tată murise în 1942. Tribunalul Militar laşi a condamnat-o la șase ani de închisoare corecțională pentru „rebeliune" și a fost închisă în penitenciarele lași și Mislea. Maria Ionescu a fost eliberată apoi la 15 iunie 1955.
Obiecte ale unor femei din închisoare ce aveau copii (sursă foto: arhiva EVZ)
O expoziție despre iubire
Expoziție, în esența ei, nu vorbește despre ideologia acestor femei sau despre motivele numeroase și complexe care le-au făcut să ajungă în închisoare. Expoziția „Dușmance ale poporului” este despre iubire și despre rezistență.
Nu puține au fost cazurile în care femeile din închisori să fie bătute foarte grav sau chiar omorâte doar pentru că nu și-au trădat părinții, frații, iubiții, soții. Iar puterea feminină se observă extraordinar de bine în expoziția de la Muzeul Național de Istorie a României.
Adică chiar în locul unde, acum 40 de ani și cu mult înainte, găzduia evenimente, expoziții și conferințe despre Epoca Ceaușescu și „bilanțul de glorie” al Partidului Comunist.
Expoziția „Dușmance ale poporului” va putea fi vizitată în perioada decembrie 2025 – februarie 2026, de miercuri până duminică, între orele 09:00 – 17:00.
