Povestea din spatele drapelului arborat pe fațada blocului de pe strada Unirii, nr. 15 din Cluj Napoca, este una specială. Fiecare dintre vecinii care au pus bani pentru a cumpăra materialul necesar pentru confecționarea acestui drapel, are câte o poveste specială, legată de moartea pe front a unui părinte sau plecarea în exil, din teritoriile ocupate de Ungaria, în urma tratatului din 1940.

Unul dintre inițiatori acestui gest absolut superb este Angela Bega, de 76 de ani. Tatăl femeii a murit pe front în anul 1944, după ce a fost încorporat forțat de armata maghiară și trimis la luptă, alături germani, În Galiția. ”Marea nedreptate, făcută românilor în război a fost aceea că erau puşi în linia întâi a frontului, ungurii în a doua şi nemţii veneau abia într-a treia. Iar la retragere, ordinea a fost inversă… De aceea, tata a fost şi împuşcat în spate. Era rănit grav, nu murise încă şi aflat în comă i-a dat actele sale unui camarad, pe care l-a rugat să-i anunţe familia că a căzut la datorie”, a declarat femeia pentru Gazeta de Cluj.

Despre steagul tricolor, Angela Bega spune că era de datoria lor să omagieze România Mare și pe cei care au luptat pentru ea. ”Era nevoie de un steag uriaş la bloc pentru că reprezintă simbolul a ceea ce suntem, e legat de apartenenţa la pământul nostru sfânt, la  naţiune şi la ţară – şi pentru ele s-a jertfit tatăl meu şi atâţia alţi români. Pentru că fiecare petic al lui spune povestea unui tată care nu s-a mai întors de pe front”, a mai spus femeia pentru Gazeta de Cluj.

Poveștile locatarilor din blocul cu pricina arată ce sacrificii au făcut înaintașii lor pentru România. Fiecare om cu povestea lui. O poveste cât o țară. O poveste care abia acum iasă la iveală, după ce gestul lor a ajuns să fie cunoscut de toți românii.

De exemplu Irina și Constantin Goia au fost de acord să contribuie la confecționarea drapelului, ba chiar se simt foarte mândri. Totul pentru doi înaintași ai lor care au murit pe front. Străbunicul lui Constantin Goia a fost recrutat în 1916 și a plecat la război, fiind încorporat de ”unguri”, dar nu s-a mai întors. ”A dispărut între cei mulţi care şi-au dat viaţa pe câmpurile de luptă, fără ca familia să fie anunţată cu privire la soarta pe care a avut-o, fie din lipsă de date, fie din „grija” autorităţilor, de la acea vreme, din Transilvania. Nu o să ştim niciodată”, scrie bărbatul, fiind citat de Gazeta de Cluj.

Un alt înaintaș al familiei Goia, care a murit pe front, se numea Nicolae Vecerdea, din Sibiu. Acesta a fost încorporat în al doilea război mondial. După o instrucţie intensă, dar totuşi sumară, de doar trei luni de zile au fost trimişi direct în linia întâi, probabil din lipsă de trupe, fiind acum înspre sfârşitul războiului. În acest context aproape toată compania din care făcea parte a căzut în bătălia purtată la Mirăslău, în 1944. Astăzi, lângă şoseaua naţională Turda – Alba Iulia se regăsesc monumentele tuturor camarazilor săi, în cimitirul militar amenajat pe locul bătăliei. Spunea că de fiecare dată când trecea prin dreptul cimitirului i se punea un nod în gât. A trecut acea bătălie şi multe altele, ajungând până-n Munţii Tatra, unde l-a prins sfârşitul conflagraţiei. S-a întors în ţara sa şi la viaţa pe care şi-a făurit-o, trăind cu toate bunele şi traumele aduse de război, până la vârsta de 82 de ani. …Două cazuri, poate neimportante, la scara istoriei, dar importante pentru cei care au rămas în urma lor”, mai spune Constantin Goia.

foto: Gazeta de Cluj

Te-ar putea interesa și: