Moştenirea sa a fost jefuită şi de cei care au luat puterea în decembrie 1989. Urmaşilor li s-a restituit, după lungi lupte cu sistemul, un apartament într-un imobil pe strada Berna şi un teren în fostul parc Jianu, acum pe Primăverii.

După aproape zece ani de la evenimentele din 1989, apartamentul din Berna a intrat în posesia familiei, nu înainte, potrivit celor spuse atunci de moştenitori, de a-i fi distruse interioarele de către familia lui Ştefan Andrei, fostul ministru de Externe comunist, care locuise acolo ani de zile. Apoi, în ciuda sentinţelor definitive şi irevocabile prin care li se retroceda casa, moştenitorii au fost aruncaţi afară din imobil în urma unei hotărâri de guvern. Casa era din nou furată pentru a găzdui reşedinţa directorului SRI, Radu Timofte. În urma intervenţiilor lui Ioan Talpeş, Radu Timofte a renunţat, iar familia a reintrat în apartament.

4000 de angajați

Nicola Prodanof a avut afaceri în domeniul pielăriei. Fabricile, care erau pe cheiul Dâmboviţei, le-a înfiinţat în 1889 la Tulcea. Din 1913 a început să le mute în Bucureşti. Apoi le-a separat: Tăbăcăria Naţională şi fabrica Bourul, cunoscute sub comunişti ca fabrica Dâmboviţa. În spatele ei a construit fabrica Talpa, devenită Pionierul. Pe aceasta i-a dat-o fratelui lui, Vasile Prodanof, Nicola păstrând 47 la sută din afacere. Fabricile au ajuns să aibă câte patru-cinci mii de muncitori. În perioada războiului au produs masiv pentru Armată, având profit pe măsură.

O altă fabrică a Prodanofilor a fost Marmura Bucureşti. Toate au fost naţionalizate în 1948,

profilul fiind menţinut de comunişti.

Lui Nicola Prodanof nu i-a luat averea minţile

Nicola Prodanof şi-a cumpărat prima casă mai răsărită după 40 de ani de când începuse afacerile. Era un om modest. A început ca ucenic, practic, şi a ajuns proprietar. Averea nu i-a luat minţile. Năşea copiii angajaţilor, iar pe mulţi îi întreţinea în şcoli. În clădirile din jurul fabricilor, construiese 70 de apartamente în care muncitorii stăteau gratuit.

“Privatizările” post-decembriste


După 1989, au început să fie privatizate. FPS a păstrat 40 la sută, restul fiind vândute, chipurile, salariaţilor. În doi ani au ajuns în proprietatea cui trebuia. Şmecheria s-a petrecut după ce moştenitorii notificaseră, în 1992, că revendică toate proprietăţile.

Potrivit datelor de la AVAS, SC Dâmboviţa Bucureşti SA a fost privatizată în 1996, prin licitatie cu strigare, când s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni cu PAS-Asociaţia Salariaţilor, pentru 40% din capitalul social deţinut. SC Pionierul Bucureşti SA a fost privatizată în 1994, prin evaluare, când s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni cu PAS-Asociaţia Salariaţilor, pentru 70% din capitalul social deţinut. SC Marmura Bucuresti SA a fost privatizată în 1994, prin evaluare, când a fost vândut un pachet de acţiuni reprezentând 10,5% din capitalul social către PAS-Marmura şi un pachet de acţiuni reprezentând 60% din capitalul social către SC Minola SRL.