Social
Povestea de dragoste care a sfidat cel de-Al Doilea Război Mondial: Jean Gabin și Marlene Dietrich
Jean Gabin și Marlene Dietrich. Sursă foto: Facebook
Din cuprinsul articolului
Într-un colț al Parisului, în anul 1904, într-o lume care abia se obișnuia cu lumina electrică și zgomotul tramvaielor, se năștea un copil menit să devină una dintre cele mai mari legende ale cinematografiei franceze. Jean-Alexis Moncorgé – viitorul Jean Gabin – era fiul unui artist de cabaret, Ferdinand Moncorgé, cunoscut pe scenă drept „Gabin”, și al Madeleinei Petit, o femeie cu fire blândă, care i-a insuflat răbdare și curiozitate.
Primii ani și i-a petrecut în Meriel, un sat liniștit din actualul Val-d’Oise, unde aerul câmpurilor și tihna rurală nu anunțau în niciun fel tumultul artistic care avea să-i domine viața. A fost înscris la renumitul liceu „Janson de Sailly”, dar școala nu i-a putut ține pasul cu neliniștea sa interioară. Tânărul Jean a părăsit băncile școlii devreme și s-a angajat ca simplu muncitor, descoperind astfel, încă din adolescență, valoarea efortului și a demnității.
Jean Gabin – bărbatul care a purtat Franța pe umeri
Avea doar 19 ani când a decis că nu poate trăi departe de scenă. În 1923, pășea pentru prima dată în lumea cabaretelor, ca dansator la „Folies-Bergère”, unul dintre locurile care au făcut istorie în cultura pariziană. Acolo, în spatele cortinelor roșii și al luminilor orbitoare, tânărul cu chip dur și privire caldă a început să se facă remarcat. În scurt timp, a devenit interpret de șansonete, imitând stilul inconfundabil al lui Maurice Chevalier, idolul acelei epoci.
După satisfacerea stagiului militar, și-a luat numele de scenă „Jean Gabin” și a început să colaboreze cu trupe de teatru ambulante. Un turneu în America de Sud i-a deschis orizonturile, iar la întoarcerea în Franța a fost angajat la celebrul cabaret „Moulin Rouge”, locul în care visul său artistic a prins contur. În 1928, filmul francez se afla în plină transformare, iar prestațiile sale l-au adus în atenția regizorilor. A primit două roluri în filme mute – „Ohé! les valises” și „On demande un dompteur” – unde a jucat alături de comicul Raymond Dandy. Era doar începutul unei cariere care avea să schimbe definitiv cinematografia franceză.
Jean Gabin. Sursă foto: Facebook
Anii celebrității
Odată cu trecerea la filmul sonor, în 1930, Gabin a primit primul său rol important în „Chacun sa Chance”, urmat de o serie de apariții secundare care i-au construit reputația. În 1934, performanța sa din „Maria Chapdelaine” i-a adus primele aplauze sincere ale criticilor, iar colaborarea cu regizorul Julien Duvivier avea să-i marcheze destinul.
Duvivier îl distribuie în 1936 în „La Bandera”, o dramă de război care îl transformă într-un star. Un an mai târziu, „Pépé le Moko” îl face faimos nu doar în Franța, ci și în întreaga lume – imaginea sa de bărbat misterios, cu privire obosită și gesturi ferme, devenind o marcă a cinematografiei interbelice. În același an, joacă și în capodopera lui Jean Renoir, „La Grande Illusion”, film care devine un manifest pacifist și o piatră de temelie pentru cinematografia universală.
Renoir îl distribuie din nou în 1938, în „La Bête Humaine”, o adaptare după romanul lui Émile Zola, iar rolul său cutremurător îi confirmă statutul de actor total. În același an, Marcel Carné îl alege pentru „Le Quai des Brumes”, o poveste de dragoste și destin, în care fraza „T’as de beaux yeux, tu sais” avea să rămână în istoria filmului francez.
Povestea celui care a cucerit ecranul, războiul și dragostea
Când norii celui de-Al Doilea Război Mondial s-au adunat deasupra Europei, Jean Gabin se afla deja în plină glorie. În 1940, pleacă la Hollywood, unde joacă în producțiile „Moontide” și „L’Imposteur”. Deși ambele filme au avut o recepție modestă, experiența americană îi schimbă perspectiva și îi aduce o întâlnire care îi va marca viața: Marlene Dietrich. Între starul francez și celebra actriță germană, stabilită în SUA, izbucnește o poveste de dragoste intensă, pasională, aproape cinematografică în sine. Cei doi devin inseparabili – apar împreună la evenimente, se mută împreună, visează la o viață comună după război. Dar istoria le frânge planurile, potrivit filmnit.nu.
În 1943, Gabin se înrolează voluntar în Forțele Navale Franceze Libere, sub comanda generalului Leclerc. Luptă în Africa de Nord și în campania pentru eliberarea Franței. Dietrich, la rândul ei, se implică de partea americanilor, susținând trupele de pe front cu spectacole și concerte. Cei doi corespondează, se regăsesc în 1944 la Paris, dar războiul și gloria au transformat totul. Deși au încercat să refacă legătura, dragostea lor s-a stins definitiv după eșecul filmului „Martin Roumagnac”, pe care l-au făcut împreună în 1946.
După război, Gabin se confruntă cu o lume schimbată. Cinematografia franceză intră într-o nouă eră, iar idolii vechi par să-și piardă strălucirea. Timp de câțiva ani, actorul luptă cu uitarea, dar perseverența sa nu cunoaște limite. În 1948, revine spectaculos cu filmul „Le Mura di Malapaga”, regizat de René Clément, iar un an mai târziu, cu „Au-Delà des Grilles”, care câștigă Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin.
În 1954, își consolidează revenirea prin „Touchez pas au grisbi”, în regia lui Jacques Becker – un film care devine clasic și îl readuce în prim-planul scenei internaționale. Iar în 1955, Jean Renoir îl readuce pe Gabin în lumina reflectoarelor cu „French Cancan”, o odă cinematografică dedicată Parisului și spiritului său boem.
Un nume sinonim cu eleganța franceză
În deceniul următor, Gabin este pretutindeni: în filmele „La Traversée de Paris”, „Maigret tend un piège” și „Les Misérables”, interpretările sale fiind răsplătite cu nominalizări la BAFTA și cu Premiul David di Donatello. Publicul îl adoră în rolul comisarului Maigret, personaj care devine emblematic pentru filmul polițist francez.
În 1959, „Archimède, le clochard” îi aduce Ursul de Argint la Berlin, confirmându-i statutul de actor de elită. Devenit ofițer al Legiunii de Onoare în 1960, Jean Gabin continuă să fie imaginea perfectă a rafinamentului și forței masculine franceze.
De-a lungul anilor ’60, colaborează cu cei mai mari actori ai vremii: Alain Delon, Louis de Funès, Brigitte Bardot, Jean-Paul Belmondo. Împreună cu Delon joacă în trei filme legendare – „Mélodie en sous-sol”, „Le Clan des Siciliens” și „Deux hommes dans la ville”. Cu Bardot, în „En cas de Malheur”, iar cu Belmondo în „Un singe en hiver”, unul dintre cele mai iubite filme ale sale.
În anii ’60 și ’70, Gabin continuă să fascineze. Joacă în „Le Tonnerre de Dieu”, „Le Soleil des voyous”, „Le Clan des Siciliens” și „Le Chat” – pentru care primește din nou Ursul de Argint la Berlin. Chiar și odată cu înaintarea în vârstă, păstrează același magnetism, aceeași gravitate calmă care îi face pe spectatori să creadă în fiecare replică. În „Deux hommes dans la ville” (1973), alături de Delon, interpretează unul dintre cele mai profunde roluri ale sale, într-un film despre justiție, iertare și destin. Ultimul său rol, în „La gang dell’Anno Santo”, apare în 1976 – același an în care viața îi ajunge la final.
Omul din spatele legendei
Dincolo de ecran, Jean Gabin era un om retras, uneori ironic, alteori tandru. Cumpără o moșie în Normandia, „La Pichonière”, unde se dedică agriculturii și creșterii cailor. Acolo își găsește liniștea și echilibrul.
A fost căsătorit de trei ori – mai întâi cu actrița Gaby Basset, apoi cu Jeanne Mauchain, iar în final cu Dominique Fournier, femeia care i-a dăruit trei copii: Florence, Valérie și Mathias. Dragostea sa pentru Marlene Dietrich a rămas însă una dintre cele mai celebre povești de iubire din istoria cinematografiei – o iubire imposibilă, despărțită de război, reunită de artă și pierdută, în cele din urmă, în tăcerea unei scrisori netrimise. Jean Gabin s-a stins la 15 noiembrie 1976, la Paris, răpus de leucemie. Ceremonia funerară a avut loc la crematoriul Père-Lachaise, iar cenușa i-a fost aruncată în mare de pe nava militară „Détroyat”, în prezența familiei și a prietenilor săi – printre care Alain Delon și Gilles Grangier.
A fost o plecare demnă, poetică, a unui om care a trăit între două lumi: cea a artei și cea a realității. În 1987, Franța i-a adus un ultim omagiu, oferindu-i postum un Premiu César onorific.
Povestea lui Jean Gabin este povestea unei țări întregi. El a fost vocea Franței muncitoare, imaginea bărbatului simplu și onest, dar și întruchiparea eleganței și a curajului. Filmele sale au traversat generații, iar personajele pe care le-a creat au devenit simboluri culturale. La 121 de ani de la nașterea sa, legenda lui Jean Gabin rămâne vie – un amestec de romantism, onoare și forță interioară. În fiecare cadru alb-negru în care își întoarce privirea, se simte Parisul care l-a născut și Franța care l-a iubit.
